Ma simt mica pentru astfel de rugaciuni mari, precum cele despre razboaie.

In clipa asta…oameni mor pentru credinta lor, si in fata mortii, nu mai suntem noi aceia care judeca.

In Israel, in Palestina. In India. In China. In tari numarate, in locuri nenumarate. Decat de Bunul Dumnezeu.

Ma simt mica, pentru ca rugaciunea mea e doar o voce stinsa, care se aude de departe.

Exista oare…rugaciuni mari si mici?

Cred ca da. Dar marimea nu difera de la om la om, ci de la moment la moment. Exista acele rugaciuni care au o maretie de necontestat. Cum ar fi aceea a vamesului: “Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!”

Exista rugaciuni care au o putere de a cere minunilor sa se intample:  „Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.”

Si mai exista rugaciuni care depasesc finitul. Rugaciunile care depasesc barierele de timp, de putere omeneasca de a intelege. Exista rugaciuni facute prin credinta aceea descrisa in Evrei: o incredere neclintita. Neclintita.

Acea credinta, acele rugaciuni, sunt cele care transforma. De la neputintele noastre, la bolile altora. Care potolesc. De la durerile unei familii, la strigatele de jale ale unui popor.

Credinta data sfintilor, credinta data copiilor lui Dumnezeu este cea care transforma. Dar nimic nu se poate fara rugaciune. O, da-mi Doamne puterea rugaciunii, acea putere care nu se lasa doborata.

Da-o Doamne tuturor celor incercati, suferinzi, care tremura si la care numai Tu poti ajunge!

Da Doamne o speranta acelora care nu se pot odihni decat in prezenta Ta, caci trupul le e sfasiat de baionete si gloante. De batjocura si de rautatea semenilor.

Da Tu mangaiere si pacea Ta ce intrece priceperea noastra acelora care sunt strapunsi pentru a fi crezut in Tine. Acelora fara vina, Doamne, da-le mangaiere si acopera-i Tu cu dragoste.

Tu esti deajuns. Tu esti cel ce insoteste Doamne, si strigatele crestinilor si pe cele ale celor necrestini, cu aceleasi lacrimi de durere si cu aceeasi tristete. Dar si cu aceeasi dragoste plina de bunatate.

O Doamne, rugaciunea mea e mica. Dar Tu, Doamne, esti Mare. Si maretia Ta, va schimba micimea rugaciunii mele, dupa forma Planului Tau cel minunat. Si stiu, ca Tu vei atinge inimi, si vei schimba oameni.

Caci esti Bun. Numai Tu esti Bun. Slava Tie in veci,

Amin!

Doamne, vin la Tine in seara asta, langa tronul Tau de Sus…sa Iti cer putintica indurare.

Multi cred, Doamne, ca Tu esti prea ocupat ca sa asculti maruntele noastre nevoi, si ca sa privesti spre multele probleme din jurul nostru.

Dar eu stiu, Doamne, ca Tu asculti orice sunet, de la cantecul stelelor, pana la bataile aripilor de flutur. Si mai stiu Doamne ca Tu auzi si gemetele nerostite ale sufletelor.

Daca citeste cineva randurile acestea, si are nevoie sa fie auzit de Tine, eu te rog sa-l asculti, sau sa o asculti Doamne. Sa iei aminte la nevoia ce-i aduce spre Tine, si sa alini suferintele, Tata.

Si Te mai rog, Doamne, daca cel dinaintea Ta, Ti-a gresit cu ceva, priveste-L Doamne, cu aceeasi mila si dragoste cu care m-ai privit si pe mine cand Ti-am gresit.

Si Doamne, daca are cineva nevoie sa Te cunoasca, Te mai rog…nu Te ascunde. Lasa-te gasit.

Amin.

Dragii mei, poate cand veti citi randurile acestea nu va fi foarte clar de ce am scris eu ceea ce scriu acum. Poate veti spune dragul mamei, draga mamei: Dar mami, tu cum vorbeai cu noi inainte sa ne cunosti?

Puilor…dar eu va cunosc. Sau, cel putin, va iubesc. Va iubesc asa cum numai Dumnezeu va mai iubeste, asa cum El ne iubeste de dinainte de a ne fi cunoscut, de dinainte de a ne fi nascut. La fel va stiu si eu…cu manutele voastre mici si dulci, cu ochisorii vostri curiosi, cu multele intrebari ghiduse…

Puilor…va scriu pentru ca vreau sa va spun sa nu va fie frica. Stiu ca lumea de aici, de pe pamant e uneori infricosatoare, stiu ca lucrurile sunt paradoxale, ca nu par ceea ce sunt si ca inseala simturile, privirile si inimile. Poate ca o sa va fie teama sa cresteti…poate ca o sa va fie teama sa locuiti printre oameni asa de…diferiti unii de altii, asa de multi si de diversi.

Dar mama e cu voi. Va promite. Mama e cu voi si am sa va invat si pe voi tot ceea ce am aflat si eu…si am sa va spun secretul care mie imi face zilele frumoase, si cerul senin.

Acum, cand scriu randurile acestea, dragii mamei, nu am decat dorinta de a va cunoaste. Nu stiu cand va veni ziua in care imi veti zambi, dar stiu ca va fi o zi fericita.

Sa nu va fie teama. Pentru ca din clipa in care veti exista, din secunda in care inimioarele voastre vor bate primele batai, Dumnezeu o sa va pazeasca. O sa va apere, si se va apleca mereu peste voi, iubindu-va mereu. La fel ca si mine. Veti cunoaste dragostea Lui, mai intai prin faptul ca eu am sa va iubesc…

Cat veti fi micuti, veti cunoaste pe Dumnezeu prin dragostea ce va va inconjura in familie…si apoi…veti intelege cat de mult va iubeste Dumnezeu din Ceruri. Secretul aceste iubiri, dragii mamei, este cel mai scump lucru pe care am sa vi-l pot impartasi. E cel mai frumos cadou pe care il veti putea primi. Dragostea lui Dumnezeu este singura sursa de fericire, puilor. Si asta este o intrebare pe care oamenii mereu si-o pun…fie cand sunt singuri, fie unii altora: Ce este fericirea? Si cum o pot avea si eu?

Fericirea, dragii mei, este dragostea lui Hristos. Atingerea ei se face prin credinta. Si voi, copilasilor, sunteti mai aproape de ea decat multi.

Si acum, mama va iubeste, somnic dulce, puilor.

Veti creste mari si binecuvantati…sub dragostea lui Dumnezeu.