cautari, dumnezeu, in apararea credintei

Crestinismul – Evadare in normalitate

Sunt nascuta (nascuta din nou, Ioan 3:3) intr-o biserica penticostala, din Bucuresti. Acolo L-am cunoscut pe Dumnezeu, acolo am invatat Cine este El, si cat de mult ne iubeste pe toti.

Stiu ca mantuirea nu o pot aduce vorbele, fie ele unele mestesugite, stiu ca intelepciunea omeneasca nu poate aduce pe Dumnezeu in inima oamenilor. De ce atunci, scriu eu despre Dumnezeu? De ce merg impotriva celor spuse de Dumnezeu? Poate doar pentru ca…o pot face. Si cine stie sa faca ceva bun, si nu il face este vinovat inaintea lui Dumnezeu. Scriu pentru ca poate…o inima…una singura va fi mangaiata de cuvintele acestea. Poate cineva o sa auda ca Dumnezeu e Viu, si va cerceta adevarul lucrurilor scrise de mine.

Am vizitat de curand niste meleaguri noi pentru mine. Mereu auzisem ca in Bucovina credinta este altfel, mai noua (prin vechimea ei), mai puternica…mai strans legata de Dumnezeu. Nu aduc cu mine decat amintiri frumoase despre oamenii de acolo, cateva poze despre minunile lui Dumnezeu (poza de mai sus este facuta acolo, si e un copac acoperit cu promoroaca…un sol de pace), si multa dragoste pentru Dumnezeu. A fost primul Craciun petrecut asa cum am visat ca trebuie sa fie Craciunul…adica aproape de Dumnezeu, vestindu-L pe El, cantand Lui.

Am inceput sa inteleg de curand, intr-un fel mai amplu, ce este crestinismul. Unii, cei ce nu inteleg deplin dragostea de Hristos, privesc evlavia, trairea langa Dumnezeu ca pe ceva plictisitor, obositor, ca pe ceva ce impiedica veselia, bucuria, o viata in care nu mai traiesti „cum se cuvine”.

Pocainta e vazuta de multi ca o absenta a bucuriei, adica, cum este oare, pentru noi sa nu putem…”trai viata”? Absenta unor obiceiuri socotite de multi esentiale pentru distractie, ocolirea unor manifestari obisnuite pentru altii (petrecerile, cluburile, locurile aglomerate in care se fumeaza, se bea…bautura in sine, excesele in orice domeniu…) sunt privite ca fiind habotnicie, silnicie. Eu privesc absentele acestea ca fiind pur si simplu ordine. Ordine in viata, si cumpatare. Mi s-a spus odata, cu ironie, daca „noi” avem voie sa radem. Sa ne bucuram, adica, ca Biserica. „Nu e oare asta un pacat?” Am fost intrebata…cu o oarecare curiozitate in privinta raspunsului. Ei bine, nu este. Nici pe departe.

Crestinismul nu presupune o uniformizare si o cumulare a platitudinilor umane. Nu este un „comunism” al sentimentelor, al afectelor si al manifestarilor omenesti. Crestinismul nu este o utopie. El este real, si functionabil. Oamenii au trait urmand legile lui Dumnezeu inainte si dupa Hristos, cu mult si rasunator succes – sunt cativa mentionati si in Biblie. A-l urma pe Dumnezeu nu inseamna a deveni mut, nesimtitor, blazat, tacut, nu inseamna a te departa de cei pe care ii iubesti, nu inseamna a renunta la viata.

Ci mai degraba este o exaltare a bucuriei. O eliberare de neasemuit, o nepretuita frumusete a vietii, pe care nu o ghiceai inainte. O data cu dragostea ce se naste in inima ta pentru Dumnezeul care te iubeste asa cum esti (dar totusi te doreste mai bun, mult mai bun…), te schimbi incet-incet, intr-un om care isi iubeste semenii, care iubeste viata, care priveste cu alti ochi ceea ce are. Totul e prilej de bucurie: ceea ce vad ochii tai (pentru ca poti vedea – altii nu pot), locurile pe unde te poarta pasii (altii nu se bucura de folosinta picioarelor lor), si ceea ce simte sufletul tau (altii nu sunt eliberati de povara lor de pacate! tu esti!)…

Am auzit de curand ceva ce mie imi pare acum incredibil: „Nu merit, nu ii pot cere lui Hristos mantuirea!”. Dar nu tu i-o ceri, ci El o ofera. Asta este bucuria noastra…asta ne face sa privim viata cu usurinta, si pace.

Unitatea noastra nu este o omogenizare si o abtinere de la a simti veselie, ci este o comuniune in reverenta fata de Dumnezeu. Inchinarea inaintea lui Dumnezeu, recunostinta fata de El, si simpla si minunata placere de a petrece timp cu Dumnezeu (timp nemijlocit de nimic decat de dorinta de a-I sta alaturi, si de credinta in rugaciunile ascultate) sunt lucrurile care ne unesc.

Pocainta este rezultatul bunatatii nemarginite a lui Dumnezeu. Singura sursa de nou este la Dumnezeu. Este o lege enuntata in domeniul stiintei: „nimic nu se creeaza, nimic nu se pierde, totul se transforma”. Ea este formulata relativ recent in termeni stiintifici, insa putem gasi in Biblie: Eclesiastul 1:9 Ce a fost, va mai fi, si ce s-a fãcut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare, spunea Solomon. Adevarata schimbare, innoire, nu pot veni decat de la Dumnezeu, care este izvor de nou, de adevarat, El este Creatorul deci numai de la El pot veni toate. Si metoda Lui a fost Hristos. Prin Hristos suntem innoiti.

Crestinismul este, in sine, o cultura. O altfel de cultura, ce e drept. Mult mai linistita decat valtoarea lumii care o inconjoara. Are muzica lui, poeziile lui, trairile lui, pe care multi nu le inteleg. Crestinismul este o alta cultura, pentru ca pretinde un alt mod de viata, care nu trebuie amestecat prea mult cu cele care nu ii apartin. Nu de alta, dar nu se pot amesteca, la fel ca si uleiul cu apa…au densitati prea diferite. Noi tindem spre Sus…lumea le are pe ale sale.

Nu ne intelegeti, nu e asa?

Nu imi place galagia acestui secol. Graba cu care trece pe langa frumusete. Violenta, ura, destrabalarea, pacatul. Le urasc. Da, le urasc. Am toata voia, si Dumnezeu le uraste. Iubesc oamenii, dar le urasc faptele.

Sfantul Augustin spunea…”Iubeste-L pe Dumnezeu si apoi fa ce iti place.” Crestinismul este o lume a normalitatii. Oare poate cineva sa imi spuna ca normalitatea nu inseamna liniste? Ca normalitatea nu presupune sa ii iubesti pe cei din jurul tau, sa le vorbesti frumos, sa ii ajuti atunci cand poti? Cine poate afirma ca este gresit, fundamental gresit, sa fii sincer? Sa vorbesti frumos? Sa te comporti cuviincios? Este impotriva bunului simt sa spui ca toate acestea sunt anormale. Si atunci, de ce sunt atat de rare? Pentru ca oamenii isi pierd legaturile cu normalul-bun. Greselile propagate indelung, ajung sa devina o normalitate distorsionata…falsitatea proclamata sus si tare devine adevar. Eu aleg sa traiesc intr-o lume in care NU ESTE NORMAL ca un copil sa ridice mana asupra parintilor sai, in care blestemele si injuraturile nu isi au locul, aleg o lume in care copii mei pot creste fara ca mizeria si profanarea fiintelor umane sa le intineze mintea si sufletele.

Numiti voi normala lumea in care traim azi? O lume in care se petrec acte atat de violente incat mintea se blocheaza la amintirea lor? O lume in care intimitatea cea mai perfecta devine motiv de publicitate?

Sexul vinde chibrituri. Hartie igienica. Cola Light. Masini de tuns iarba. Iaurt…degresat, nedegresat…

Normala este violenta limbajului tinerilor, normal nivelul de alcool din sangele tinerilor sub 18 ani? Normal nivelul coruperii cu droguri, normala este lumea aceasta?

Si atunci…de spuneti voi ca nu este normal pentru mine sa imi petrec cateva ore pe saptamana in Biserica? De ce ar fi pocainta anormala daca mai degraba cheama tinerii la rugaciune si post si nu la un chef de unde au toate sansele sa ajunga cu o masina intr-un stalp? De ce adica sa nu fie normal ca sotul sa isi iubeasca sotia, copii, parintii, si nu sa ii abuzeze prin vorbele sale, prin actiunile sale?

Si daca am creat o lume, o cultura paralela, este doar o dovada ca nu traim o utopie. Traim o realitate veche de doua milenii…perfect viabila, armonioasa, si plina de bucurie. A, nu. Nu noi am creat-o ci Dumnezeu ne-a ajutat sa o facem. Uitam esentialul.

Cine nu ma crede pe cuvant (si nu indemn pe nimeni sa ma creada…pe cuvant), sa vina sa vada.

Ba chiar va indemn…veniti, veniti la Biserica!

Anunțuri

11 gânduri despre „Crestinismul – Evadare in normalitate”

  1. Cred ca ar trebui extinsa discutia si spre alte domenii „interzise”, cel putin (unor) crestini evanghelici. De exemplu, a face sport de performanta, a lucra in domeniul divertismentului si lista ar putea continua. Cum ar arata societatea noastra daca in fiecare domeniu al ei am avea crestini nascuti din nou care sa-L reprezinte cu cinste pe Cristos?
    Cred ca viata crestina inseamna mai mult decat o lista de restrictii sau libertati (bine uneori sa fie evidentiate clar). Cred insa ca mai mult viata crestina are de-a face cu o lista de resposabilitati sau cu o permanenta a trairii responsabile fata de Dumnezeu si fata de oameni. Iar aceasta responsabilitate implica sau include viata in multitudinea aspectelor sale.

  2. Sunt unele locuri in care nu este bine sa pasesti, vorbind din punct de vedere crestin. Si asta, pur si simplu pentru ca dauneaza vietii de credinta. Aceste locuri, pentru mine sunt mai mult ghicite decat prezente pe o anumita lista sau alta.

    Popular vorbind, uleiul si apa nu se amesteca, stiinta insa face din ambele elemente o minunata emulsie…la fel, cautand tovarasii gresite, sau locatii nepotrivite, poti suferi rani pe care nu le doresti, si transformari pe care nu le banuiesti.

    Fiecare insa, trebuie sa decida pentru el. Repet: „Iubeste-L pe Dumnezeu si fa ce iti place!”, zicea Sfantul Augustin. Cu Duhul trebuie sa simtim unde sa mergem, de ce, si unde sa nu mergem si de ce. Calauzirea personala joaca un rol important.

  3. „De exemplu, a face sport de performanta, a lucra in domeniul divertismentului si lista ar putea continua.”

    Crestinii fac asta. Si nu stiu de astfel de interdictii. In Romanai de exemplu atacantul echipei Petrolul Ploiesti e credincios, Kaka, cel mai bun fotbalist la ora actuala este credincios. Penticostal parca. Si exemplele pot continua.

  4. Cred ca Vasile pusese intre ghilimele cuvantul „interzise”, si apoi se intreba cum ar fi sa existe crestini nascuti din nou care sa Il reprezinte pe Dumnezeu cu cinste in mult mai multe domenii.

    Christos nu le-a spus vamesilor sa nu mai fie vamesi, nici soldatilor sa nu mai fie soldati…

    Fiecare stie mai bine incotro il indeamna Dumnezeu sa se indrepte, fiecare isi duce mantuirea si crucea, si nu are de dat socoteala decat lui Dumnezeu. Ceea ce unii pot face, altii nu pot face. Totul e sa facem bine ceea ce facem, truda noastra sa fie spre slava lui Dumnezeu. In nici un caz nu promovez izolarea crestinilor, noi trebuie sa traim in mijlocul lumii, pentru a fi lumina, nu-i asa? Nu putem parasi locul de veghe…de marturie.

    Fiecare sa traiasca avandu-L pe Hristos in inima, si Dumnezeu ii va arata ce are de facut, si unde trebuie sa fie. Dumnezeu sa ne ajute!

  5. eu cred ca jucatorul kaka a demonstrat noua evanghelicilor ca se poate sa fii cel mai bun si sa nu-ti fie rusine de Dumnezeu! Multi au jucat poate in nu stiu ce divizie romaneasca si au probabil in mintea lor o scuza inaintea Domnului ca vezi Doamne, am fost fotbalist, anturajul… una alta.. greu sa fii credincios.

  6. Am pus ghilimele in mod intentionat la cuvantul interzise, tocmai pentru a scoate in evidenta ca, din pacate, inca ne mai lovim de o astfel de mentalitate. Eu cred ca provocarea mare a crestinilor este ca indiferent de meseria sau profesia pe care o desfasuram, sa o facem CA PENTRU DOMNUL! Asta face diferenta si nu meseria sau profesia in sine. Exemplul fotbalistului Kaka este elocvent. Mi-a povestit un frate roman care locuieste langa Milano, ca a avut ocazia sa fie de cateva ori in anturajul lui Kaka. Lucrul care l-a uimit cel mai mult a fost simplitatea si smerenia acestui fotbalist.

  7. Cind Cuvintul lui Dumnezeu converteste pe om ,ii da disperarea,dar nu -i ia pocainta .,ii da omului o pace perfecta ,dar nu-l face sa se inginfe.Dumnezeu ii da o pace perfecta dar nu-i opreste progresul .Adevarata pocainta armonizeaza toate datoriile vietii crestine ,sentimentele,sperantele si bucuriile .Exact asa cum ai scris .Fi binecuvintata .

  8. „Stiu ca mantuirea nu o pot aduce vorbele, fie ele unele mestesugite, stiu ca intelepciunea omeneasca nu poate aduce pe Dumnezeu in inima oamenilor. De ce atunci, scriu eu despre Dumnezeu? De ce merg impotriva celor spuse de Dumnezeu? Poate doar pentru ca…o pot face. Si cine stie sa faca ceva bun, si nu il face este vinovat inaintea lui Dumnezeu. Scriu pentru ca poate…o inima…una singura va fi mangaiata de cuvintele acestea. Poate cineva o sa auda ca Dumnezeu e Viu, si va cerceta adevarul lucrurilor scrise de mine.”

    Alexandra, sunt intru totul de acord cu cuvintele tale, si nu numai cu cele pe care le-am citat…
    Eu L-am cunoscut pe Hristos cu trei ani in urma si de atunci ma aflu intr-o continua uimire in fata splendorii Sale. Descopar mereu cate o noua frantura din ceea ce este El iar cuvintele imi par sarace atunci cand vin inaintea Lui…
    Si eu vreau sa declar ca Dumnezeu este viu, este dincolo de religie … este chiar viata mea!
    Domnul meu si-a aratat iubirea sa in multe situatii in viata mea, iar despre una din ele, vreau sa depun marturie… Pentru aceasta am in lucru inca un blog prin care incerc sa dau Vestea cea buna celor care trec acum prin situatia in care am fost eu cu ceva vreme in urma. Adresa blog-ului este http://www.alcoolism.info.
    Iar acum, vin cu o rugaminte: daca consideri ca lucrarea aceasta poate fi de folos celor care au probleme legate de alcool, te rog sa accepti sa facem un schimb de link-uri. M-ar ajuta tare mult in promovarea lui. Poate ca macar o inima… una singura… va fi mangaiata de cuvintele acestea…

    Domnul sa-ti binecuvanteze caile…!
    Simona

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s