cautari, dumnezeu, personal, scrieri

Goliciunea sufleteasca

imaginea privine de pe site-ul:stockexpert

” Da, numai asa putea vorbi un slujitor al lui Hristos, al Celui tainic: paradoxal (precum intotdeauna ne-a invatat: de vrei sa carmuiesti, slujeste; de vrei sa fii inaltat, smereste-te; de vrei sa mantuiesti sufletul, pierde-l pentru Mine; de vrei sa-ti recastigi nevinovatia, recunoaste-te vinovat) si uluitor (de vei da ce nu ai, vei dobandi si tu ceea ce ai dat altora).

In adevar, dand peste fire, luam har peste har. Cel slab, prin urmare, sa rosteasca: da-mi, Doamne, cand sunt descumpanit si gol, vointa si nerusinare ca sa pot da din ceea ce nu am. Tu fa ca darul acesta al meu – paradoxal, absurd si indraznet – sa se intoarca asupra-mi prin mila Ta care socoteste intelepciunea oamenilor drept nebunie si adagiul „Nemo dat quod non habet” arama sunatoare si chimval zanganitor. Tu care ceri numai imposibilul si faptuiesti numai ce mintea omeneasca nu poate sa priceapa. ”

Nicolae Steinhardt – Op.Cit.

Trecand cumva peste „canoanele” impuse de neoprotestantism, imi doresc sa citesc „Daruind vei dobandi – Nicolae Steinnardt”. Aceste canoane sunt impuse colateral, si destul de slab existente, dar multi la aflarea confesiunii autorului poate ar privi cu suspiciune ideea mea.

Desi Nicolae Steinhardt a fost un monah ortodox, el a fost un teolog erudit si om de litere . Dar mai presus de toate acestea, a fost un om care l-a iubit pe Dumnezeu cu o inima sincera, si dedicata.

Unul dintre motivele pentru care imi doresc sa citesc aceasta carte este propriul meu impas sufletesc. Poate pentru ca m-am lasat prinsa intr-un vartej de proiecte, poate pentru ca oboseala isi spune cuvantul, ma gasesc intr-un loc ciudat. In care imi lipseste puterea de a accelera pe calea credintei. In care incerc sa imi fac datoria de slujitor al lui Dumnezeu, de ucenic, daca preferati termenul, si gasesc cu greu resursele, pentru ca parca merg prin ceata. Parca nu mai am baterii.

Si luptand sa merg mai departe, am nevoie de putina incurajare. De putina lumina calda in jurul meu, care sa imi dea curaj.

Actul scriitoricesc este si el destul de dificil de indeplinit in postura mea. La fel si acela radiofonic. Orice act de creatie, de orice natura, este consumator de resurse pe care cu greu le gasesc in ultima perioada. Pentru ca mi se cere sa dau ceva ce temporar nu am „la indemna”.

De mult, am citit cateva fragmente din aceasta carte, si mi-a ramas scrisa in suflet.

Nu ma inspaimant deloc de aceste momente. Doar ca simt mai acut greutatea inaintarii. Nu mi-e teama, pentru ca cunosc foarte bine Dumnezeul caruia ii slujesc, si pentru ca promisiunile Sale sunt proaspete intotdeauna. Am scris mare, pe o foaie de deasupra biroului meu: „Opreste-te tu. Dar Dumnezeu nu se va opri!”.  Si asta inseamna in primul rand ca ceea ce e de facut in Imparatie, se va face. Cu sau fara participarea mea. Si in al doilea rand, inseamna ca Dumnezeu nu va inceta sa lucreze in mine, pentru ca ma iubeste. Chiar daca eu nu mai pot inainta, El ma va duce mai departe.

Am ezitat sa scriu randurile acestea, dar nu vreau ca ele sa fie privite deloc ca o infrangere recunoscuta, ci ca ceea ce ele exprima in adevar: incrancenarea unui suflet de a merge mai departe. Poate e dificil de inteles introducerea la acest text.

Ei bine, Steinhardt gaseste in esenta, un adevar al ordinii divine, al economiei ceresti: Atata vreme cat esti un slujitor, si din iubire de Dumnezeu faci voia Lui, Ii stai la dispozitie, goliciunea sufletului tau va darui altora comori nebanuite. Pentru ca tu lucrezi, ajuti, luminezi, inseninezi, mangai, iubesti, traiesti chiar, in contul lui Dumnezeu.

Ce vreau sa spun? Nimic din ce e bun in noi nu ne apartine. Nici chiar ceea ce daruim altora. Ba chiar nimic bun ce dam altora. Ci al lui Dumnezeu este tot ce e bun si are rezultate benefice.

Deci tot ceea ce daruim altora, atunci cand noua ne lipseste, spune Steinhardt, va reveni inapoi, se va revarsa asupra noastra, adapandu-ne nevoia cea mai adanca. Acoperind valea cea mai seaca.

De aceea deci, ma bucur deja de momentul in care voi avea parte de biruinta deplina asupra a tot ce ma inconjoara. Deplina precum dragostea lui Hristos cel Viu.

Si inchei spunandu-va tuturor celor care va gasiti in situatii similare cu a mea: sa nu va fie teama, lumina, dragostea si prezenta lui Dumnezeu nu lipsesc doar pentru ca noi temporar avem nori pe cer. Sau vederea intunecata de ceata. Pur si simplu va trece. Atata doar sa nu ne lipseasca curajul de a merge mai departe, iubind si slujind. Si curand toate nu vor ramane decat amintiri ale unor momente de victorie.

Asa sa ne ajute Dumnezeu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s