credinta, dumnezeu, in apararea credintei, scrieri

Haiti. Intre nevoia de raspunsuri si cea de actiune

Am citit in multe locuri despre tragedia care se petrece in Haiti. Si multe ganduri mi-au trecut prin minte.

Primul a fost legat, desigur despre starea de lucruri de acolo, despre practicile pagane si despre pacatul care domneste acolo.

Al doilea gand, si intre cele doua ganduri nu a trecut decat un scroll (urmaream fotografiile de la fata locului) a fost: durere. Cata durere si cate lacrimi.

Palatul prezidential si centrele comerciale si administrative distruse.  Sange, cadavre si copii ramasi fara adapost si familie. O natiune paralizata, de parca cineva ar fi vrut sa o stearga de pe fata pamantului. Dar s-a oprit. Prea tarziu, prea devreme?

Toata lumea cauta raspunsuri. De ce? Cutremur. Cine? Necredinciosii si credinciosii striga ” Dumnezeu!”. Unii o fac din nestiinta si ura, altii o fac din ravna fara dragoste.

Aveti aici un articol care mi-a atras atentia, si pe care vreau sa il impart cu cat mai multi.

Pentru inceput, pot sa ridic si eu cateva intrebari.

1. De ce e atat de important sa aflam care a fost motivul acestor cutremure?

2. Care ar trebuis a fie totusi modul de reactie la auzul unei asemenea vesti?

Raspunsul la prima intrebare este curiozitatea umana, pe care insasi Dumnezeu o cunoaste, si cred ca o va potoli in Cer, dupa randuiala pe care o va alege atunci.

Insa mai este inca un pericol, acela in care cautam astfel de raspunsuri pentru ca vrem sa credem ca „au meritat-o”. Nu contesta nimeni starea de fapt din Haiti, insa nu ar fi Amsterdam un loc la fel de pacatos? Sau SUA? Sau poate chiar mediul evanghelic cu ale sale fatarnicii, nu suntem noi mai responsabili decat ei, care nu au auzit, primit si urmat evanghelia?

Nu ar fi gasit Dumnezeu locuri pe care sa le pedepseasca si care „sa merite” cu varf si indesat? Ba poate ca da.

Dar nevoia noastra de a categorisi si de a masura, de a judeca si de a eticheta, se manifesta, iata si in astfel de momente.

Am auzit undeva ca inainte sa mustri, e bine sa te rogi pentru persoana a carei vina te apuci sa o masori. Inainte sa cataloghezi, e bine sa ceri si parerea si ajutorul lui Dumnezeu. Ma intreb, sincer, cati dintre cei care arunca pietre s-au si rugat pentru  Haiti, si cati au fost sfatuiti de Dumnezeu sa infiereze si sa zica:  „Ati fost pedepsiti pentru ca ati facut pact cu Diavolul!”.

Mai sunt si cei care doresc sa „trezeasca” pe cate unii, sau altii, si atunci indreapta degerul spre dezastru si zic: Asa patesc pacatosii.

Pana la un punct e bine de stiut. Atata doar ca pedeapsa lui Dumnezeu, daca s-ar consuma aici pe pamant, am urla si am plange cu totii, la cata vina purtam pe umerii nostrii.

Cea de a doua intrebare de fapt, este raspunsul la prima. Sau cel putin decurge din ea, asa cum vad eu lucrurile.

Motivul nu e important. Ci Actiunea.

Celor care infiereaza le zic: vina lor e mai mare ca a noastra? Si daca da, asta inseamna ca nu mai au dreptul la iertarea lui Dumnezeu si ajutorul si dragostea noastra? In loc sa aratam cu degetul, blogul, sau vorbele intr-acolo, mai bine sa mijlocim. Sa alinam, sa daruim. Sa mangaiem.

Celor care vor sa dea exemple, le spun: va rog, fiti voi exemple. De iubire si dragoste crestina. Exemplul personal e mult mai bun decat amenintarea cu pedepse divine. Sau cutremure de pamant. Mai graitor si mai de folos e sa arati si sa demonstrezi ca iubesti.

Celor care dau vine pe Dumnezeu, le spun asa:

Avraam a negociat cu Dumnezeu pentru Sodoma si Gomora. Si a scos de acolo pe cine a meritat.

Moise a negociat cu Dumnezeu pentru Israel, cand Dumnezeu a vrut sa omoare intreg poporul. Si Dumnezeu s-a razgandit.

Cei care au murit, vor fi plansi. Cei care au trait vor fi mangaiati. Ce a fost a fost.

Sa arunci vina pe Dumnezeu daca esti credincios, e un non-sens –  traim vremea harului, nu a legii Talionului, avem lucruri mai bune de facut!

Sa arunci vina pe Dumnezeu necredincios fiind e si mai si. Cum sa dai vina pe cineva in a carui existenta tu nu crezi?

Anunțuri

8 gânduri despre „Haiti. Intre nevoia de raspunsuri si cea de actiune”

  1. Ai avut ceva curaj să scrii asta. Lumea e deseori molatică atunci când se vrea umanitara, de faţadă. Fireşte, numai Domnul judecă. Asta nu înseamna că trebuie să stăm orbi. Păgânismul e o urâciune înaintea Domnului. Toată lumea are dreptul la o lecţie. Nu e atât o pedeapsă cât e o dovada de iubire, pentru ca Tatal işi mustră copiii. Nefericiţi cei ignoraţi de pedeapsa, pentru că ei nu sunt băgaţi în seama – nu sunt recunoscuţi. Li se întâmplă îndeosebi fiilor lumii acesteia: politicienii şi bogaţii. Au răsplata doar aici. Şi somn chinuit, cred.

  2. @Felix, ce dovada de iubire sunt catastrofele? Nu ti se pare ca e cam aspru acest stil de a mustra?

    @Alexandra, am dat intammplator de tine pe aici si chiar m-am gandit daca are rost sau nu sa-ti scriu. Totusi m-am hotarat ca are.
    Textul tau este in primul rand o provocare si in felul in care l-ai prezentat, in simbioza cu aceasta poza pe care ai ales-o este insusi un atac la adresa Lui. Si asta din tastatura ta, de om credincios…ma mir!

    Spui : „Am auzit undeva ca inainte sa mustri, e bine sa te rogi pentru persoana a carei vina te apuci sa o masori.” Si spunand in acelasi timp ca Dumnezeu este atotputernic, mantuitorul si mana care ne pedepseste, deci cel care a cauzat acest cutremur, atunci ar trebui sa incepi sa te rogi pentru El. Intrebarea este la cine sa te mai rogi!

    Spui: „Avraam a negociat cu Dumnezeu pentru Sodoma si Gomora. Si a scos de acolo pe cine a meritat.”
    Si eu spun ca miile de copii -macar ei- care au murit acolo ar fi meritat sa fie scosi. I-a scos cineva? Nu!

    A vorbi despre pacatele din Haiti ca o motivare a cutremurului este insasi blasfemic in ochii mei. Nu cred intr-un Dumnezeu razbunator cu degetul aratator in sus si cu voce poruncitoare. Nu cred ca Amsterdamul este un oras mai pacatos decat Ierusalimul sau orice alt oras de pe pamant.

    Intrebarea „de ce se intampla ce se intampla?” este logica, pentru ca daca plecam de la premisa ca Dumnezeu este atotputernic si nimic nu se intampla fara voia lui, atunci trebuie sa categorisim ceea ce s-a intamplat in Haiti ca fiind voia Lui. Daca este asa, avem de-a face cu un Dumnezeu de un sadism aparte, care priveste in ochii copiilor orfani, distrusi sufleteste pe viata. Un Dumnezeu care vrea sa domine si sa fie „iubit” si „slavit” de frica.

    Si acum iti spun ce cred eu. Cred ca daca Dumnezeu ar avea vreo influeanta asupra a ceea ce se intampla pe pamant nu ar lasa oamenii sa moara de foame, nu ar accepta asemenea catastrofe, nu ar lasa copiii fara parinti!
    Cred ca o credinta nu are voie sa ne faca orbi. Daca Dumnezeu ar fi vrut sclavi supusi care nu intreaba „De ce?”, ne-ar fi facut „mai maimute” si cu ceva mai putin discernamant.

    Servus

    1. @leviathan

      uite, chiar azi am refacut textul asta pt a deveni radiofonic. si as schimba acum unele lucruri din el.

      eu lupt cu Dumnezeu, ma cert cu El si am avut batalii feroce. dar, desi am intrebari fara raspuns, fiecare din raspunsurile Luji mi-a dovedit ca a avut dreptate.
      asta nu inseamna ca voi accepta totul nemestecat. pentru ca ma numeste copilul Sau, am dreptul sa ii cer socoteala de grija pe care mi-o poarte. poate suna ciudat. dar hei…functioneaza.

      „A vorbi despre pacatele din Haiti ca o motivare a cutremurului este insasi blasfemic in ochii mei.” Crezi sau nu, sunt oameni, care se numesc crestini, care au spus asta, si au spus-o in prime-time. In timp ce copii din Haiti isi plangeau parintii.
      Nu e numai blasfemic, ci e infiorator. Blasfemia se mai iarta…necunoasterea Lui Dumnezeu e mai greu de reparat (mai ales de la un anumit nivel). M-am revoltat.

      „Cred ca o credinta nu are voie sa ne faca orbi. Daca Dumnezeu ar fi vrut sclavi supusi care nu intreaba “De ce?”, ne-ar fi facut “mai maimute” si cu ceva mai putin discernamant.”

      Credinta nu te face orb, ci doar putin mai linistit. Mai calm, adica. Dumnezeu raspunde, uneori la „De Ce”-uri. Nu des, dar uneori o face. Atata numai ca o face in particular. Sotto voce, ca sa il auda doar cei care ar pieri fara raspuns. „Spectatorilor curiosi” nu le va raspunde in viata asta.

      Dumnezeu vrea indivizi valorosi si unici. Daca dorea uniformitate, ne lasa dobitoace, sau mentinea comunismul.

      Servus. Sper sa ne mai auzim.

  3. Alaxandra,
    Spunea cineva despre Dumnezeu că s-a umanizat, că nu mai procedează cum a procedat ca în episodul cu Core, Datan şi Abiram sau în cel al lui Acan iar unul mai recent în Noul Testament, Anania şi Safira. Acum pare un Dumnezeu îngăduitor şi blajin ca şi când ar fi îmbătrânit şi a obosit să fugă după nişte copii obraznici.
    Nu, Dumnezeu nu s-a schimbat. Mântuitorul spune: „V-am cântat din fluier, şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale, şi nu v-aţi tânguit.” Cu alte cuvinte, orice ar face Dumnezeu cu noi nu ne vom îndrepta (vorbesc ca şi societate umană per ansamblu). Cred că vorbele acestea ale mântuitorului vor cântării greu în ziua judecăţii
    Se spune că dumnezeu ne şopteşte prin conştiinţă, ne vorbeşte prin Cuvânt şi urlă prin evenimente. Înţelege cineva ce spun aceste vorbe?

    1. Prietene drag, nu multi dar nici putini.

      Pe de alta parte, nici cei care chiar inteleg nu dau mai departe mesajul, de cele mai multe ori.

      Cred ca trairea noastra personala nu ne este suficient de inflacarata. Dumnezeu poate face multe si cu un singur om, dar care sunt aceia care i se pun la dispozitie 100%?

      1. Ai atins un subiect foarte important. Zici 100% şi sunt total deacord cu tine.
        Uite că mă frământă cumplit pe mine de o vreme încoace.
        Ar trebui să mă căsătoresc…am ajuns la o vârstă la care majoritatea băieţilor sunt căsătoriţi ba unii dintre ei au copii şi în unele cazuri (cei drept mai puţine) copiii sunt deja destul de mari. Dacă mă căsătoresc şi Domnul mă trimite să fac un lucru pentru El, de exemplu misiune în adevăratul sens al cuvântului, dar Eva mea nu e de acord, cum voi putea fi 100% pentru El? Cum mă voi împărţii între pasiunea şi ardoarea pentru El şi oameni şi datoria de soţ?
        Înţelegi dilema mea?

      2. Pai, eu vad lucrurile asa:

        Daca te casatoresti si Domnul are deja pregatita pt tine misiunea, si sotia va avea aceasta chemare. Daca tu ai deja chemarea asta, va trebui sa o discuti cu fata pe care o vei cere in casatorie, va rugati amandoi si Dumnezeu va raspunde negresit.

        Pe de alta parte, s-ar putea sa te duci misionar si sa gasesti acolo sotie. 😀

        Dumnezeu nu te va chema la niciodata la doua lucrari care se impiedica reciproc. Sugerez sa fii extreeeem de atent la ce iti vorbeste Dumnezeu, si sa alegi dupa sfaturile Sale. SI totul va merge ca uns.

        Iti impartasesc si tie ceva ce am aflat la consilierea pe care o urmez cu logodnicul meu in vederea casatoriei:

        Intr-o familie crestina Dumnezeu se implica pentru: a calauzi, rezolva si preveni problemele. Atata vreme cat cei doi sunt sub ascultare. 🙂

        Nu te mai ingrijora atata. Nu foloseste la nimic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s