comunism, credinta, evanghelistice, personal

Nu ne tulburati visarea – despre confortul necunoasterii

Saptamana trecuta am stat putin de vorba despre „Rascumpararea memoriei” cu o doamna ale carei opinii sunt foarte importante pentru mine. Ideile dansei sunt pline de o creativitate inspiratoare si imi ofera perspective diferite de ale mele. Nu neaparat opuse, dar diferite. Asta e un lucru bun.

Din acea discutie se naste acest articol. Cum stiu ca in general nu ma citeste, imi permit sa o laud, chiar si in absenta. 🙂

Totul a pornit de la similitudinile aparente dintre cartea lansata de Daniel Mitrofan, acum cativa ani si cartea pe care o va publica Vasilica Croitor.

Iata aici aceasta anticipare a unor conexiuni, pe blogul lui Danut Manastireanu:

Cei care citesc acest post vor avea, foarte probabil, un flash back, la o lucrare oarecum similara, intitulata Pigmei si uriasi, publicata de Daniel Mitrofan cu citiva ani in urma, intr-un context electoral extrem de agitat in comunitatile baptiste din Romania. Acel text tezist si manipulator a stirnit, pe buna dreptate, nenumarate dispute la vremea aparitiei lui.

Nu am sa ma pronunt acum despre demersul lui Daniel Mitrofan, pentru ca nu detin toate informatiile necesare pentru a face afirmatii corecte si complete.

Discutia mea porneste insa, de la unele reactii care au aparut imediat dupa aparitia cartii de mai sus, si pe care, partenera mea de discutii le anticipeaza.

In esenta, pot exista mai multe feluri de reactii cand esti pus fata in fata cu un adevar dureros, ca acela al colaborationismului unor lideri ai bisericii:

Te clatini, analizezi atent, si apoi ierti. Pentru ca iubesti, si pentru ca esti parte a Bisericii lui Christos.

Sau poate porti cu tine amaraciunea vreme indelungata, incapabil sa mai acorzi cuiva incredere. Sau prezumtia de nevinovatie.

Intre cele doua optiuni exista probabil si alte nuante, dar mai exista o cale de o cu totul alta culoare: aceea a celor care prefera sa nu fie deranjati. Adevarul ii doare, si ar prefera sa nu fie confruntati cu el.

E greu, e derutant si ar prefera sa nu fi aflat. Astfel, intorc armele catre mesager, si trag cu toata puterea si ochii inchisi: „E vina voastra ca ne spuneti! Noi preferam sa nu cunoastem. Acum stim adevarul si nu mai putem sa iubim! Ne doare si ne e greu. De ce nu ne -ati lasat fara sa stim?”

O astfel de atitudine este una a unui crestinism comod. Preferam sa ii iubim pe ceilalti asa cum ni se pare noua ca sunt. Sau asa cum am dori sa fie. Si sa ne fie simplu.

Pentru Christos nu a fost niciodata simplu sa ne iubeasca cu toate bubele noastre. Cu toate failibilitatile noastre si cu toate uraciunile noastre. Si totusi a facut-o. Si a facut-o pana la capat.

Recomand citirea cartii „Rascumpararea memoriei”  alaturi de una dintre cartile lui R. Wurmbrand despre comunism. Una dintre acelea mustind de iertare si iubire. Puteti incerca si Steinhardt. Are aceeasi compozitie.

Trebuie sa ne asumam curajul si sa ne aflam trecutul. Pentru ca el ne reflecta pe noi asa cum suntem. Si nu ne putem iubi cu adevarat unii pe altii daca iubim doar imagini infrumusetate prin falsificarea realitatii.

Cei care doresc doar comoditatea si confortul propriilor lor sentimente, in detrimentul cunoasterii, mai au de crescut, de invatat, de iubit, dar nu e nimic imposibil.

Cred ca aici merge de minune omni-prezenta intrebare a adolescentilor: „WWJD?”

Anunțuri

3 gânduri despre „Nu ne tulburati visarea – despre confortul necunoasterii”

  1. Multumesc pentru ganduri. Le-am tot recitit si citez aici paragraful cu care votez:”….mai exista o cale de o cu totul alta culoare: aceea a celor care prefera sa nu fie deranjati. Adevarul ii doare, si ar prefera sa nu fie confruntati cu el.

    E greu, e derutant si ar prefera sa nu fi aflat. Astfel, intorc armele catre mesager, si trag cu toata puterea si ochii inchisi: “E vina voastra ca ne spuneti! Noi preferam sa nu cunoastem. Acum stim adevarul si nu mai putem sa iubim! Ne doare si ne e greu. De ce nu ne -ati lasat fara sa stim?”

    O astfel de atitudine este una a unui crestinism comod. Preferi sa ii iubim pe ceilalti asa cum ni se pare noua ca sunt.”

    Am dat des de aceasta atitudine, m-a dezarmat, n-am putut lupta impotriva ei. Acum imi revin sperantele. Boala a fost diagnosticata corect intr-o definitie clara si explicita. Chiar in doua cuvinte: confortul necunoasterii.
    De azi dimineata de cand am citit m-am tot gandit la acest sindrom. Cu ce se poate trata? Cum sa-l faci pe om sa vrea vindecarea de boala care nu-l doare? Omul e ca beat, se simte bine, de ce sa fie deranjat, oare scopul nu este sa te simti bine?
    Cineva l-a imbatat! Am scris aici cum: http://vesteabuna.wordpress.com/2010/03/28/hranire-ori-imbatare/
    Ebrietatea am descris-o aici: http://vesteabuna.wordpress.com/2010/04/01/m-a-batut-dar-nu-simt-nimic/
    Despre trezirea din ebrietate poate va fi cu Voia Domnului sa postez niste ganduri in curand.
    Numai Har!

    1. Buna ziua,

      Multumesc pentru vizita, si imi cer scuze pentru reactiile lente.

      Cu placere pentru multumiri, si multumesc pentru aprecieri.
      Cred ca printre cele mai la indemana tratamente e acela in care incercam sa iubim si sa iertam precum Hristos. E exemplul cel mai bun, si poate singurul corect. Nu usor de urmat, dar nici imposibil. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s