comunism, credinta, dumnezeu

Intrebari pentru un mincinos

No lies by Mzacha

Atentie, cele de mai jos nu se adreseaza cuiva anume, ci poate noua tuturor. Dar sunt mai ales o reactie la asta. Alt indiciu aici, deasemenea.

Draga mincinosule,

Nu te speria, pozitia mea fata de tine nu e de superioritate. Stiu cum e. In definitiv, toti avem slabiciunea de a ne minti singuri ca suntem mai buni decat suntem de fapt.

Nu vreau neaparat sa iti zgarii si sa iau lustrul frumosului tau cocon.  Stiu ca ai muncit mult la el, ani intregi. Poate zeci de ani.

Nu-i asa, in definitiv, ca totul e bine? Adica, zic, iti e bine. Ai ajuns pana unde esti acum, si poti privi linistit inapoi. Zilele grele au trecut.

Probabil printre cunostintele tale esti respectat, cunoscut ca un om de treaba si care a avut mult de luptat in viata cu vicisitudinile…societatii.

Ai construit cu grija intregul esafodaj al vietii tale. Ai sapat adanc o temelie, pentru ca e important. Ai sapat adanc de tot, si ai ascuns acolo minciunile, tradarile. Ai ascuns acolo jos si adanc toate lucrurile care, acum, oricum nu mai conteaza. Au trecut…iti spui. Sunt asa de vechi incat ele parca nu mai exista.

Si traiesti multumit, si bucuros ca nu te mai deranjeaza. Si chiar daca uneori, noaptea, cand te intorci catre perete, iti aduci aminte: ”Da,sub peretele asta am ingropat si…dar oricum, ei nu mai stiu. Nimeni nu stie ca eu eram.” Si incerci sa adormi, si reusesti de cele mai multe ori.

Pentru ca acest cocon de minciuni sunt asa complicate, dragul meu mincinos, incat aproape ai ajuns si tu sa le crezi, nu-i asa?

Spune-mi, nu te temi, ca tocmai pe peretele ala construit pe minciuni, va aparea o mana si va scrie„Mene, mene, tekel, upfarsin”?

Asa, de nicaieri? Pentru ca ceea ce tu vrei sa uiti (de ce oi fi vrand sa uiti? trebuie sa strigi, sa spui tuturor, sa cauti iertarea, nu uitarea!) mai stie Cineva. Si e foarte posibil ca intr-o zi sa Se sature de joaca ta de-a ”V-ati ascunselea”. Si sa te scoata de acolo. Nu o sa iti placa. Garantez.

Stiu ca oamenii pe care i-ai inselat, tradat, faptele tale de atunci sunt lucruri pe care tu le crezi dintr-o alta viata. Dar ele conteaza.

Toti suntem slabi si ne place sa uitam momentele de greseala. Ni se pare ca ne sifonam daca recunoastem. Dar…doar pentru ca tu vrei sa le ascunzi nu inseamna ca nu s-au intamplat. Doar pentru ca tu te lupti sa ramana ascunse, nu inseamna deloc, dar deloc nu inseamna ca asa va si fi.

Si nu e ciudat? Dar luptand sa tii ascunse minciunile tale, lupti tot cu armele de atunci. Ti-au intrat in sange. Nu le mai scoti singur de acolo, nici intr-o mie de ani.

Incercand sa iti aperi pozitia de acum, esti la fel de mincinos, la fel de rau, la fel rau ca si pana acum. Ai ramas acelasi om trist si vrednic de compatimire. Tot in scarbosenii te invarti, oricat de mult ai vrea sa crezi ca nu e asa.

Poate ti-e draga pozitia ta intre oameni? Dar nu iti sunt dragi oamenii. Asta stiu sigur. Altfel ai veni in fata si ai marturisi. Ai spune ca nu mai vrei sa porti povara. Ai dezgropa de sub zidul acela toate comorile de minciuna si le-ai scoate la expozitie. Ca sa poti sa fii si tu liber. Sa nu mai privesti in gol de fiecare data cand pe randurile din fata ta stau cei pe care i-ai vandut, mintit, inselat.

Oare chiar nu iti trebuie si tie putina liniste, dragul meu mincinos?

Oare chiar crezi ca Dumnezeu nu te iubeste si pe tine, si nu te-ar vrea langa El? Si ma indoiesc mult ca poti parcurge drumul ala, fara marturisire. Nu cred.

Stiu si ca e greu. Dar si usurarea e mare, daca renunti la minciuni. Si dupa, ei bine, dupa ai putea sa traiesti si tu viata pe care acum o simulezi. Nu merita asta putina sinceritate?

Anunțuri

7 gânduri despre „Intrebari pentru un mincinos”

    1. Prietene drag,

      Stiu ca nu poti intelege modul in care ma raportez acum la lume.

      Ce nu vrei tu sa pricepi e ca inainte eram un copil dezorientat si extrem de trist inainte sa imi gasesc echilibrul alaturi de Dumnezeu. Ce nu stii tu e suferinta prin care treceam, disperarea si depresiile. Nu ai vazut, tu, si nici ceilalti lacrimile de noapte si nici momentele in care eram aproape de sinucidere. De care Dumnezeu m-a pazit!
      Asa ca nu poti intelege teribila povara, imensa usurare care au venit odata cu apropierea de Dumnezeu. E balsam pe ranile de atunci. E vindecare.

      Odata cu toate a venit si maturitatea. Dar, ma crezi sau nu, faptul ca refuz unele glume care mi se par nepotrivite cu stilul meu, nu inseamna ca nu traiesc si ca nu sunt vesela.
      Dimpotriva, cei care imi sunt aproape stiu ca sunt vesela si am un ras molipsitor.

      Nu imi plange de mila, Adi. Bucura-te desi nu ma intelegi. Traiesc si incerc sa o fac prin Dumnezeu. Si asta inseamna sa las la o parte tot ce mi se pare gresit, si tot ce imi face rau.
      Dar fericirea mea, tu nu o poti intelege. Doar daca, ma rog lui Dumnezeu pentru asta, Il vei cunoaste si tu pe Dumnezeu asa ca mine. Si daca Il primesti pe usa la care bate.

      Iar ceea ce eu am acum, recunoaste, lipseste multora. Am liniste si sunt iubita. Iubesc si o fac fara sa imi fie tulburata viata.
      Sunt mai linistita si mai plina de bucurie decat am fost vreodata, Slava lui Dumnezeu din Cer. Dar stiu ca pot si ca se poate mai bine. Mult mai bine.

      Cu mult drag,

      Alexandra.

  1. In sfarsit, articole noi pe blog. Dar mama, ce lunge sunt. Da, lunge. Licenta poetica. Plagiata. Deh. Nu sunt inspirat acum, soarele orelor de program sta sa apuna. Licuricii weekendului imi paraziteazaparalizeaza neuronii. Am incercat sa citesc, dar nu ma pot concentra acum, nu am rabdare. Revin. Pa.

  2. …Cred ca nu am nici o sansa ca sa-ti las macar vre-o parere buna despre ceea ce am sa-ti comunic! Departe de mine sa te mustru sau sa te critic, nici macar sa te corectez! Nu pentru ca nu as avea curaj, dar mai degraba doresc sa folosesc alt tact: acela de a te lasa pe tine sa te autoscanezi in interior… daca vrei. ……………………………………………………………………………………………………………..
    Sper sa nu refuzi a analiza profund, chiar daca pe moment (cateva luni de zile) vei refuza sa accepti cele scrise in blog.

    1. Am postat un comentariu pe blogul autorului, si inca astept un raspuns.

      Pe scurt, tratam multiplele greseli gramaticale, exprimarea dura dezlanata si modul de prezentare al unicului articol (prea multe culori, si un stil tipator, per total).
      Articolul inca mi se pare a fi vaduvit de o concluze, iar comentariul meu nu a fost aprobat. Dar cine stie? Poate-poate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s