comunism, credinta, personal

Comunicatul oficial al Consiliului Bisericesc – o interpretare subiectiva

Ingrozitor de subiectiva, domnilor pastori. Ingrozitor de tanara interpretarea mea, fata de batranetea aproape mumificata a reactiilor de care s-a dat dovada. Am folosit un „s-a dat” impersonal, pentru ca imi este rusine si ma sfiesc sa privesc direct in fata incredibilului rezultat.

Stiti ce ati facut, si in trecut si acum. Iar acest raspuns de monolit  – imensitate inghetata de piatra, se incalzeste greu se raceste si mai greu, nu se misca niciodata – confirma: va este teama si sa nu reactionati, dar o faceti cu o aparenta masca de maiestuozitate:

„Poftiti raspunsul nostru! Sa nu ziceti ca nu v-am bagat in seama, dar oricum nu e ca si cum am lua in serios asemenea chestiuni…” Masca, deoarece e doar acoperirea cu fard, prea mult, a unei tinereti disparute.

Ei bine, reactia e mai mult decat elocventa pentru situatia in care se afla Consiliul. E depasita, e lipsita de deschidere si asa cum ne place sa spunem: indica un faliment profund (termenul asta extra-utilizat, stiu…).  Ar fi trebuit sa cumparati cartea, si sa o cititi. Si sa raspundeti la ea intr-o perioada de timp decenta, frumoasa. Ca pastori, trebuia sa va aplecati spre ranile deschise. Si sa vedeti.

Nu cumva, ranile au fost deschise ca sa scurgem din ele puroiul adunat atat amar de vreme? Si vina pentru putrezirea asta interioara o purtati foarte simplu si dumneavoastra. Pentru tacerea publica, pentru meandrele facute de la amvon pe subiectul infratirii cu Securitatea. Ati ocolit cat s-a putut, de fapt toti am facut-o.

Dar refuz sa mai fiu orbita. Am dreptul la cei 26 de ani ai mei, sa imi cunosc trecutul si sa mi-l asum, si mi-as dori sa nu ma opreasca nici o predica insinuanta.

Studiu de caz:

Biserica mare, din Romania. Traditie. Unul dintre pastorii iubiti si apreciati de toate varstele, dar mai ales de generatia tanara. Pastor din generatia tanara.

Cu o remarca fina, apreciaza ca valul iscat de „o carte” aparuta in peisajul penticostal nu merita atata atentie cata i se acorda. Si asta va trece, spune dansul. Si ca refuza sa citeasca aceasta carte. Si ca o face dintr-un motiv simplu: nu i-a spus Duhul sa citeasca aceasta carte deci nu o va face.

Am simtit o revolta la fel de fina, pentru ca mie mi-a parut a fi manipulare.

Citesti, si cantaresti, da! Dar sa opresti dezbaterea, pe o baza totalmente subiectiva (in apararea domnului pastor, dansul are la activ biblioteci intregi citite si intelese, este un intelectual fin si incisiv) fara a citi obiectul „valului din peisaj”, asta mi se pare profund gresit. O figura cu autoritate, precum un pastor (cu atat mai mult unul cunoscut) nu are voie sa se exprime public in asemenea situatii!

Parerea mea asupra cartii Rascumpararea Memoriei este cunoscuta, si in definitiv nu e graitoare. E vorba aici de un principiu: Nu iti folosesti greutatea de formator de opinie cand nu stii despre ce vorbesti. Treaba ta e sa educi oamenii pentru a fi capabili sa isi construiasca opinii, nu sa le oferi gata mestecate.

Pentru ca de aceea au uitat unii sa gandeasca, le e servit totul pe tava: cum sa te imbraci, ce fel de biblie sa folosesti, ce muzica sa asculti, ce post de radio e crestin sau nu, ce sa gandesti si ce sa nu gandesti. Si spiritul unicitatii si al individualitatii sunt frante, strivite. In loc sa fim flori frumoase si diferite in gradina lui Dumnezeu, stam frumos in straturile geometric trasate, si identice ale conducatorilor bisericii noastre.

Stiti ce e interesant? Vroiam sa spun „prea-iubiti”, dar m-am oprit. Ar fi fost preaiubiti doar daca erau sinceri si recunosteau ca au gresit. Asa puteam sa ii prea-iubim. Aveam de ce. Asa, ne straduim sa ii iubim cum putem. Sa ne ajute Dumnezeu.

Cat despre textul comunicatului?

COMUNICAT
„Rascumpararea memoriei” este o carte scrisa in nume personal si răspunderea pentru continutul ei ii revine in totalitate autorului.
Conducerea Cultulul Crestin Penticostal nu a fost consultata in privinta editării acestei carti. Recunoastem faptul ca in continutul ei sunt evidentiate, cu documente, si anumite fapte condamnabile, care insa nu pot fi interpretate in totalitate in mod corect de catre noi, cei care nu avem la dispozie, spre analiză, toate elementele.
Judecata ramâne in final la Dumnezeu. Conducerea actuala a Cultului Crestin Penticostal din Romania isi asuma trecutul, cu bunele si relele sale, si cheamă pe toti slujitorii, angajandu-se in acelasi timp, la pocaintă sincera, cerandu-si scuze dacă cineva a avut de suferit din partea unor colaborationisti. Fie ca lumina Duhului Sfant să ne ajute pe toti, mari si mici, să ne alaturăm in duhul smereniei si adevarului atitudinii pe care proorocul DanieI a avut-o si este prezentata in cartea sa, cap, 9.3-8,
„Incolo fratii mei, tot te este adevarat.Tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ee este vrednic de lubit, tot ce este vrednie de primit, orice fapta buna si orice laudă, aceea să va insufletească”(Filipeni 4.8).
CONSILIUL BISERICESC AL CULTULDI CRESTIN PENTICOSTAL  – BISERICA LUI DUMNEZEU APOSTOLICA DIN ROMANIA

De fapt, comunicatul in sine este compus din aceasta fraza, restul sunt de umplutura:

„Conducerea Cultulul Crestin Penticostal nu a fost consultata in privinta editării acestei carti. Recunoastem faptul ca in continutul ei sunt evidentiate, cu documente, si anumite fapte condamnabile, care insa nu pot fi interpretate in totalitate in mod corect de catre noi, cei care nu avem la dispozie, spre analiză, toate elementele.Cultului Crestin Penticostal […] cerandu-si scuze dacă cineva a avut de suferit din partea unor colaborationisti.”

Ce inteleg eu de aici:

1. Noi (adica consiliul) am fi dorit ca aceasta carte sa nu se scrie. Daca am fi fost consultati probabil ca, de fapt, nu se mai scria.

2. Nu ne putem impotrivi evidentelor. Exista dosare si acuzatiile pot fi dovedite, asta ne e clar acum. DAR:

3. Dar sunt doar…anumite fapte. Condamnabile, da. Sigur ca nu a fost frumos din partea acelor „colaborationisti” sa bage in inchisoare prin delatiune pe fratii lor. Sa ii condamne la batai si privatiuni. Sa impiedice constructia de biserici, si sa usureze demolarea altora. Sa accepte modificari ale doctrinei de frica sau pentru anumite recompense. Si sa se puna in calea Duhului Sfant ingradind manifestarea libera a bisericii in inchinare. Nu, nu a fost deloc frumos.

4. Dar nu avem noi competenta de a judeca. Adica corb la corb nu ii va scoate ochii. Adica ne cerem scuze. Acum ca s-a intamplat pocinogul (adica faptul ca s-au deschis arhivele, nu altceva!) recunoastem si ne cerem scuze. (Termenul asta ma face sa ma infior. Scuze se cer cand calci pe cineva din greseala pe bombeu in autobuz.)

Conducerea Cultului Penticostal nu are „competenta” de a judeca din punct de vedere biblic cele petrecute in sanul miscarii in perioada de sub comunism, ma intreb de ce.

Pare o derogare de la raspundere. Au aruncat cartoful fierbinte in mainile cititorilor, si ne spun pe scurt ca e treaba noastra ce facem cu informatiile din carte, dar ca mai bine am astepta judecata lui Dumnezeu.

Ce e mai mult decat clar este: Dumnezeu va judeca. Sa aiba mila de neputintele noastre ale tuturor.

Concluziile mele intr-o postare viitoare.

P.S. Puteti gasi aici, aici si aici articolele scrise pana acum despre comunicat, si parerile cititorilor.

Anunțuri

8 gânduri despre „Comunicatul oficial al Consiliului Bisericesc – o interpretare subiectiva”

  1. ai prins foarte frumos aspectele problemei!

    Cât despre păstoraşul tinerel „formator de opinie”, ceva îmi spune înlăuntrul meu că el a citit cartea, dar tocmai pentru că ştia ce este „înăuntru” şi conştient fiind de puterea lui de influenţă a pozat ca dezinteresat – ceilalţi nu trebuie să ştie!
    Cam la fel ca un băieţel, care se dă mare că ştie să facă şmecherii cu bicileta, iar când cade, după o scurtă strângere din buze, timp în care cu greu îşi presează lacrimile înapoi spre izvor, afirmă cu nonşalanţă: „nici nu mă doare!”

    1. Multumesc. Dar nu estetica era punctul principal de pe lista mea, ieri. 🙂

      Pastorul nu e „tinerel” ci e doar tanar, adica incercam sa imi exprim pozitia conform careia nu ar avea cum sa fie prins in generatia corupta de securisti.

      Si stia bine ce spune.

  2. Alexandra,

    Dupa cum stii deja, si cultul crestin baptist a trecut nu demult prin astfel de momente delicate. Si m-am exprimat atunci foarte categoric impotriva unei maniere subiective de a prezenta unele fapte istorice drept „Adevarul”. In realitate, acel „Adevar” era adevarul cuiva… Un adevar cumplit de subiectiv si de manipulatoriu… care a aruncat cu laturi intr-o serie intreaga de slujitori ai Bisericii care au suferit, pe vremea opresiunii comuniste, tot „greul si zaduful zilei”.

    Ai dreptate, Alex. Ai dreptul sa iti cunosti si sa iti asumi trecutul. Pe de alta parte, citind comunicatul oficial al denominatiunii din care faci parte, si cei care l-au redactat au dreptate. Cartea care a determinat reactia oficiala este un demers privat, si nu o cercetare metodologica exhaustiva, care sa prezinte toate documentele intr-o maniera necontestabila, cu argumente irefutabile. Departe de mine sa judec vreo pozitie sau alta. Nu am nici caderea, nici calitatea de a o face, nefiind membru al cultului respectiv. Este insa un demers al carui merit este acela de a provoca reactii si dialoguri care ar putea fi mai degraba constructive decat pasionale. Marturisesc insa faptul ca opinia mea privind astfel de „demascari” a ramas neschimbata de ceea ce am afirmat atunci cand a facut valuri la noi un demers manipulatoriu, total neprofesional si amatoricesc, dar cu iz profetic-curator: mai ales in situatii de genul acesta, „rufele” trebuiesc spalate in familie. Adica in Biserica. Nu in „lume”. Biserica trebuie sa fie cea care sa reactioneze. Bisericile locale sa fie cele care, atunci cand este adusa o acuzatie celor care au pastorit-o ori care o pastoresc, sa aiba coloana vertebrala de a le cere acestora explicatii, in cazul in care aceia nu au avut curajul, demnitatea sau simtul onoarei de a o face ei insisi. La fel ca in orice alta situatie, ca in cazul oricarui alt pacat, in situatia in care se observa pocainta sincera a celui care intr-adevar se dovedeste a fi gresit, sa fie iertat, reprimit si sarbatorit in mijlocul fratilor sai… Daca insa omul a lucrat cu inima curata si a actionat in curatie inaintea lui Dumnezeu, conform contextului de atunci, fiind acuzat pe nedrept, atunci cel care arunca o pata de noroi ar trebui sa fie pus sub disciplina. In toate cazurile, Biserica este cea care trebuie sa cantareasca bine lucrurile, si sa fie pe deplin constienta de responsabilitatea pe care o are cu privire la faptele sale.

    Vezi, in viata de zi cu zi, noi suntem tentati sa admiram principiul justitiei americane din filmele hollywoodiene, potrivit caruia nu nevinovatia unui om trebuie demonstrata, ci vinovatia lui trebuie probata cu dovezi de necontestat. Altfel spus, acuzatii trebuiesc priviti drept nevinovati pana in momentul in care „juriul” se pronunta cu privire la toate argumentele disponibile care le-au fost prezentate. In cazul de fata, consider, repet, ca singurele in masura sa se pronunte sunt bisericile locale in care au slujit ori in care inca slujesc cei acuzati. Cartea lui Vasilica Croitor este doar una dintre pozitiile existente in toata aceasta ecuatie. Cum ramane cu cea a celor acuzati de colaborationism? A bisericilor lor? A martorilor la acele evenimente? A victimelor?

    Apoi, ce stim despre sursa acestor acuzatii? Este aceasta fundamentata exclusiv pe documentele fostei Securitati? Si, daca da, in ce masura sunt acestea vrednice de crezare, mai presus de orice indoiala?…

    Iata care sunt, in opinia mea, cateva dintre intrebarile la care trebuie sa se raspunda inainte de a ridica „piatra” si de a „osandi” pe cineva.

    Cat despre comunicatul oficial al cultului, sincer, mi se pare destul de echilibrat, date fiind circumstantele si datele disponibile momentan. Este oficial si oarecum impersonal pentru ca este un comunicat oficial si, implicit, trebuiesc respectate anumite reguli deontologice care tin de stilistica functionala.

    Cu drag,
    Adrian

    (Emanuel Adrian Sarbu, aka „addsalu”)

  3. Alex, recitind comentariul de ieri, imi dau seama ca s-ar putea interpreta ca as face o evaluare a cartii lui Vasilica Croitor, ceea ce afirm cu tarie ca nu este cazul. Asa cum am mai spus-o deja, sunt altii mult mai indrituiti (si mai interesati) sa o faca. Exista insa o serie de opinii divergente vizavi de acest subiect – ceea ce nu este rau, dealtfel, pentru ca din dezbateri ies de multe ori lucruri si idei constructive -; unii il considera un demers ireverentios, rauvoitor, „degraba improscatoriu de noroiu” (cum ar fi spus inaintasii nostri), altii il considera un act justitiar, perfect indreptatit, o binemeritata palma la adresa celor care au colaborat. Eu atrag atentia doar asupra faptului ca judecatile de valoare ale unuia sau ale altuia nu trebuiesc nicidecum facute in graba, fara a asculta cat mai multe dintre partile implicate si, mai ales, ca trebuiesc facute IN BISERICA. In bisericile locale in mod special.

    Acelasi,
    Adrian

    1. Adi, nu te-as fi banuit de asa ceva. Te stiu mai bine de atat.

      Da, din dialog se nasc idei noi, directi noi. Din dialog civilizat. Iar in Romania, si chiar in mediul evanghelic, ideea de dialog civilizat e inca o nebuloara. Ne sare mustarul iute, si facem clabuci si mai iute.
      Sper ca in primul rand, cu ocazia asta sa invatam si noi ce e aia o dezbatere publica importanta.

      🙂

  4. De cateva zile citesc cartea Rascumpararea Memoriei.Initial am refuzat sa fac lucrul acesta.Cred ca prioritatile le stabilim personal.Sunt lucruri in viata fara de care nu poti trai si lucruri de care te poti lipsi pentru un timp sau permanent.Acum simt indemnul sa citesc aceasta carte.Si cred ca este o obligatie sa o lecturez.Eu nu am avut intentia sa induc o idee dezaprobatoare fata de carte ci am prefatat, in fapt, mesajul care vorbea despre tradare, spunand ca nu imi ajunge timpul sa analizez tradarile mele.Am observat o tendinta rea la unii dintre oamenii care au citit cartea si m-am ferit de acest lucru.Acum, insa, cred ca o atitudine trebuie sa aiba fiecare.De aceea incerc sa mi-o formez in liniste si pe indelete.

    1. O asemenea atitudine asteptam de la dvs.

      Si ma bucur. Acum va recunosc.

      Sunt suficiente persoane pe care le respect care au avut curaj sa isi formeze o parere, curaj sa afle unele adevaruri importante scrise pe paginile acestei carti. Adevaruri pe care de altfel le traim azi, noi, toti cei numiti penticostali. Lipseati la socoteala facuta de mine.

      Multumesc pentru comentariu, si pentru curajul de a-l posta. Nu cred ca stiti ce mult inseamna.

      Cu si mai multa dragoste si respect,

      Alexandra.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s