cautari, dumnezeu

Despre unele drumuri prin pustiu

Ultima perioada din viata mea, sau mai bine zis a noastra pentru ca demult nu mai traiesc la singular, a fost mai degraba un drum prin desert  decat orice altceva.

Drumul ne-a fost presarat cu intrebari, cu oboseala, cu sfarseala, cu dileme cu probleme. Dar si cu raspunsuri, inviorari, putere raspunsuri si rezolvari. Si cu toate astea nu stiu daca suntem neaparat mai intelepti ca acum 3 ani de zile.

Statuete de lut, multime tacuta.

Vorbesc acum in nume propriu, pentru ca e mai…veridic?

Nu as putea sa va spun de unde mi-a inceput periplul asta prin acest nicaieri, sau un-fel-de-n-ar-mai-fi: sa fi fost epuizarea in prea multe parti din lucrarea bisericii? Sa fi fost nevegherea mea in rugaciunea „de straja”, pentru a ma proteja tocmai acolo, in slujire?

Sa fi fost asa cum am simtit, deseori, lipsa unui prieten/mentor mai puternic decat mine si in intelepciune si in credinta si in putere?

Sa fi fost dezamagirea ca…desi aveam in biserica 1000 de suflete, chiar cand era sa ma prabusesc singurul care m-a ridicat a fost tot Dumnezeu?

Sa fi fost acestea toate, si poate mai multe? Cert e ca m-am trezit intr-o buna zi aproape singura, si disperata. M-am trezit traind din amintiri viata de credinta, cersind mai degraba mila Cerului, decat putere de a muta muntii asa cum ar fi trebuit.

M-am trezit si la o realitate ciudata: razboaie intre frati, purtate in blogosfera, in biserica, in familii. Lipsa de unitate. Moravuri usoare in spatele regulilor de fatada.

M-am trezit ca ma bantuie laolalta pacatele din trecut, si ca ma sperie in vise fapte pe care nu le-as fi facut de fapt ziua. M-am trezit ca am alunecat, incet de tot spre o plutire la limita, realizand ca nu ma mai regasesc in ceea ce consideram eu ca e „norma” bisericeasca. M-am trezit cu nevoia de a ma gandi si razgandi cu privire la multe chestiuni, insa cu o certitudine mai puternica ca oricand: viata mea fara Dumnezeu nu are sens.

Am lipsit de la biserica. Si am lipsit de la biserica fara sa am un motiv. Cert e ca incepeau sa imi lipseasca motivele sa merg. Parca entuziasmul ala nestavilit, si bucuria aia cu care ma trezeam alta-data duminica dimineata erau istorie, poveste, oglinzi si fum.

Dar nu am incetat sa fiu biserica, acolo unde am stiut si putut sa o fac. Nu am pierdut legatura cu putinii credinciosi cu care ma simt legata prin dragoste de Dumnezeu. Nu am incetat sa caut raspunsuri si sa ma rog, uneori nerostit, pentru o scapare din groapa mocirloasa in care simteam ca ma aflu.

De aproape un an, am avut cateva tresaltari. Tresariri. Stiti cum e: cand in filme, un om aflat pe masa doctorilor e resuscitat cu ajutorul defibrilatorului.

„Se incarca! 200 Juli! La o parte! *Vuuum!*….bip-bip…Se incarca! 300 Juli! La o parte! *Vuuuuum!*…Bip-Bip-Bip…Se incarca! 400 Juli! La o parte! *VUUUUUUUM!*…Bip-Bip-Bip-Bip!”

Cam asa ceva a fost. Si cumva, inca este.

Ce am invatat:

– Unele reguli ma apasa. Le simt de plumb, si din pricina lor gustul bisericii e usor amarui.

– Noi credinciosii, mai ales cei evanghelici, ne prindem atat de tare in 1000 de chestiuni bisericesti incat uitam ca slujirea noastra trebuie sa fie „in afara”. In lume. Caci acolo sunt oamenii care ne asteapta. La un moment dat suntem atat de obositi si de rupti de lume incat nu mai suntem nici disponibili nici relevanti. Trist.

– Ucenicizarea celor credinciosi. Ceva ce e sublim, dar in majoritatea locurilor lipseste cu desavarsire. Unii sunt atat de preocupati de „slujirea” de la punctul de mai sus, ca uita sa imparta cu fratii lor mai mici bucuria si intelepciunea credintei adevarate. Iarasi trist.

– Prietenia poate scoate un om din intuneric la lumina. Pentru ca prietenia sincera, si dragostea care o insoteste si bunatatea ce o locuieste sunt lucrurile care indruma o inima spre Dumnezeu. Am mai invatat ca mila uneori e incomod de primit. Ca mustrarile merg pana la un punct.
Ca intrebarile de genul: De ce nu ai fost (nici de data asta) duminica la Biserica?, inseamna atat de putin daca nu sunt insotite de un interes real pentru mine ca persoana si nu ca „oaie ratacita” incat efectiv sunt in plus.

Uneori cei credinciosi trateaza oamenii mai degraba ca doctori (severi) de suflete decat ca oameni ca si ei. Suntem chemati sa fim frati, nu diagnosticieni.

– Sa nu mai judec muzica. Obiceiurile de inchinare.

– Sa imi iau timp si sa il petrec cu oamenii. De toate felurile.

– Biserica nu e un simplu loc de intalnire. E adunarea sfintilor care I se inchina Lui. Dar intr-o nota alaturata: biserica dintai poate fi schimbata cu biserica nr. 2. Cu ajutorul lui Dumnezeu. Nu prea des (preferabil deloc, dar…), ca apoi suna a altceva.

– Ca Dumnezeu e Singurul care raspunde la rugaciuni, dorinte, nevoi nelamurite. Si ca in definitiv, nu e nevoie decat sa ceri. Si sa astepti: uneori nedumerit, alteori in lacrimi, alteori doborat, alteori deloc. El va raspunde.

Va las alaturi de cuvintele lui Pumn de Tarana:

Chiar acum in timp ce ma asculti,
Copii pasesc desculti, trecuti prin drame,
Crescuti de mame timide, ce-nalta rugaciuni in ascuns
te miri de unde inca au putere,
cand multe dintre ele au ramas fara raspuns,
Si tot privesc umile-n sus, plecand genunchii
Unesc palmele si Isus le este de ajuns,
Un tata tot pe genunchi mai trece o iarna
Incalzind o casa-ntreaga,
Si-n caz ca-l intreaba vreun trecator de unde ii vine ajutorul,
Mandru arata spre cer slavindu-si Creatorul
Un patriot batran se roaga pentru tara,
Copiii de strada spera la un loc in gara
ca e tare frig afara,
Dar pentru noi rugaciunea-i mai mult o povara,
O practica rara, insotita de plictiseala,
Dar asta pana ne paste vreo boala,
Si medicii dau din umeri cu temeri,
Ca elevii la scoala, cand sunt intrebati de teme
de doamna profesoara,
Instantaneu se naste speranta-n Dumnezeu,
Dar pana atunci e greu sa intelegi mesajul meu,
E greu, cand il asculti in I-phone 4
Si esti suparat pe tactu ca ti-ai fi dorit un altul.

Mai grav defapt e, ca-ti vorbesc tie de rugaciune
Cand eu nu m-am rugat de luni bune
Ca stii cum e, cand te crezi prea destept,
Cat vezi cu ochii-n jurul tau e doar desert,
Si sunt expert cand vine vorba sa ma pierd,
Eu sunt crestin, dar viata mea e bipolara,
Daca am credinta-n suflet, evident ca am si indoiala,
Mai ales ca mintea-i nespus de vicleana,
Chiar si logica inseala,
Atunci nu-mi ramane decat sa cred in lumea spirituala,
si rugaciunea e o arma, chiar daca eu nu stiu sa-i fac reclama,
Stii, nu regret vreo rugaciune care-a ramas fara raspuns,
Regret doar rugaciunile pe care nu le-am spus,
Poate ca Dumnezeu chiar a tacut,
Sau poate eu am fost prea surd sa il aud,
Prea mut sa-L laud, poate n-am vrut sa-l caut,
Dar a fost prezent atunci cand i-am simtit lipsa
La fel cum soarele-i acelasi cand ne-ntuneca eclipsa.

Poate ca rugaciunea e-o arma veche, ruginita,
Poate puterea ei nu ti-a fost inca dovedita,
Poate credinta noastra-i marginita,
Poate te-ntrebi daca merita, daca-i menita sa te tina,
Daca emite raze de lumina,
Daca exista cauza divina,
Ai multe intrebari si te termina,
Tu striga catre Dumnezeu, ca El sa intervina,
Sa stearga orice vina,
Sa iti arate mila,
Si cand te rogi s-o faci in meritele lui Isus,
Nu sa-i arati lui Dumnezeu cat esti tu de supus,
Iar daca nu gasesti cuvinte,
El le-ntelege si pe cele negraite,
Cel care te-a creat cu simturi,
Fii sigur ca te simte,
Sa-i spui un multumesc ca ai mai multe decat multi,
Sa ii vorbesti apoi sa Il asculti,
Sa-i spui ca-n fata ta tu vezi doar munti
Si ai nevoie de credinta fiindca vrei sa-i muti.

Tatãl nostru care esti în ceruri! 
Sfinteascã-se Numele Tãu; 
vie împãrãtia Ta; facã-se voia Ta, 
precum în cer si pe pãmânt. 
Pâinea noastrã cea de toate zilele dã-ne-o nouã astãzi; 
si ne iartã nouã greselile noastre, 
precum si noi iertãm gresitilor nostri; 
si nu ne duce în ispitã, ci izbãveste-ne de cel rãu. 
Caci a Ta este împãrãtia si puterea si slava în veci. Amin!

P.S. Daca doriti albumul de pe care e extrasa melodia de mai sus, aici aveti link de download: http://www.mediafire.com/?f26nb6umibcby8s.
Anunțuri

7 gânduri despre „Despre unele drumuri prin pustiu”

  1. Interesanta descriere (destainuire) .Viata nu trece numai pe culmii de munti ,plini de lumina si soare din belsug,mai trebuie sa trecem si prin vaii adanci (din adancul vai se vede mai frumos stralucirea Soarelui) de ce trecem prin vaii adanci?Uneori nu avem prea multe raspunsuri,ramane un raspuns sigur:”De ce e asa o stie El”. Pana cand vom afla raspunsul la multele probleme ale vietii ,ne ancoram tare neclintiti in Cuvantul Domnului :Cei ce se incred in Domnul sunt ca muntele Sionului care nu se clatina, ci sta intarit pe vecie. (Ps.125:1)

    1. Da, asa facem.
      Multumesc pentru aprecieri. Lucrurile astea trebuiesc cunoscute, si trebuie sa stie si altii care trec pe acolo ca exista „un capat al vaii”, din care se iese prin mila si harul Lui. 🙂

      Crestinismul nu e numai bucurie de fatada, sau numai sarbatoare. E viata de zi cu zi, el face ca valtoarea in care traim, adica viata, sa aiba o directie si un sens, un scop si o finalitate. El, crestinismul, insa e in acelasi timp si ceva care trebuie invatat, purtat, trait si uneori e dificil.

      Nu am crezut niciodata in varianta crestinului euforic si splendid de binecuvantat. Si tocmai pentru ca realitatea e asa, uneori avem nevoie sa ni se spuna. 🙂

      Cei ce se incred in Domnul sunt ca muntele Sionului care nu se clatina, ci sta intarit pe vecie. (Ps.125:1) Aleluia!

  2. Thanks, Alexandra. Mi-a facut bine ceea ce-ai scris aici.
    Mai dau din cind in cind prin zbuciumata noastra blogosfera evanghelica si ma bucur cind gasesc ceva scris din inima, care imi merge la inima.
    Probabil ca efectul terapeutic a rindurilor tale se datoreaza si sentimentului de “been there, done that” care m-a napadit la citirea lor.
    M-am regasit si in cuvintele acelui cintec de la finalul postarii tale; vara aceasta am calatorit cam mult, decolînd si aterizînd de vreo douasprezece ori, si-am inteles mai bine de ce avioanele – ca si spitalele – sint locurile unde, din cauza fricii, nesigurantei sau disperarii incepem sa curatim putin rugina de pe arma rugaciunii.
    Intr-adevar, drumurile noastre prin pustie ar fi mult mai placute si mai usoare daca am zabovi mai mult si mai des in acea oaza a rugaciunii, cu izvoarele ei de pace si liniste, locul acela unde ar trebui zilnic sa ne inprospatam energiile, nu sa-l cautam doar la necaz, in momente de crize si durere.
    Dar, ca si ucenicii Domnului nostru, sintem mereu prea ocupati cu ale noastre si prea obositi ca sa-L insotim in gradina. Ne lasam coplesiti de urgentele zilei, de lucruri marunte, participam – sau doar ne pierdem timpul ca spectatori – la incaierelile virtuale ale carturarilor si fariseilor, preotilor mai de seama, sau ale Cezarilor zilei.
    Ne mai ramine foarte putin timp de rugaciune, care s-a transformat, dintr-o inchinare si partasie cu Tatal in odaita, intr-o formalitate executata din virful buzelor cind ne punem la masa, plecam la serviciu sau facem nani…
    Si uite-asa rugaciunea adevarata devine o arma folosita doar in vremuri de criza.

  3. ”Noi, credincioșii, mai ales cei evanghelici, ne prindem atât de tare în 1000 de chestiuni bisericești încât uităm că slujirea noastră trebuie să fie “în afară”. În lume. Căci acolo sunt oamenii care ne așteaptă.”

    Alexandra, de-aia mă țin cât mai departe de blogosfera evanghelică românească (era să zic ”dâmbovițeană” dar acoperă toată suprafața țării – și chiar mai mult – nu e vorba doar de bloggerii bucureșteni) și nu intervin deloc, nu reacționez în nici un fel, nu scriu absolut nici un cuvânt despre un blogger sau despre altul. Și îți spun foarte sincer că uneori mi se întărâtă duhul în mine și fac un efort foarte mare să mă abțin și să nu comentez nimic, mai ales că văd unele lucruri strigătoare la Cer, lucruri care sfidează nu numai Cuvântul și voia Domnului dar chiar și bunul simț elementar al omului civilizat.

    Atunci când am înființat blogul http://www.tomisthecat.ro/ (blogul lui Tomis the Cat) am stabilit foarte clar că mă voi adresa oamenilor fără Hristos și fără Dumnezeu, voi încerca să transmit mesajul simplu și curat al Evangheliei, voi face tot ce pot pentru a promova litera și spiritul Cuvântului lui Dumnezeu.

    Tu ai spus un lucru foarte important pe care aș dori să-l subliniez încă o dată :

    ”…slujirea noastră trebuie să fie “în afară”. În lume. Căci acolo sunt oamenii care ne așteaptă”

    Excelent ! Îmi place cum gândești, parcă ai fi sora mea ! 🙂 (de fapt, ești sora mea ÎN HRISTOS !)

    Îți dai seama ce greșeală aș face să mă cobor la nivelul de ”mahala evanghelică” ?!? Asta ar însemna ”sinuciderea” bloggerului Tomis the Cat ! Așa că eu mă limitez exclusiv la scopul pentru care am înființat acest blog în ziua de 17 aprilie 2009, stau cât mai departe de X care se răfuiește cu Y și eu cred că fac foarte bine… Lasă-i pe ei să se bălăcărească și să se atace în public, lasă-i să se comporte cum vor ei și să se descalifice singuri, iar noi să ne vedem de lucrarea și slujirea pentru care am fost chemați ! Slujba mea e să duc românilor mesajul întoarcerii omului la Dumnezeu, să prezint învățătura curată a Bibliei, să-i ajut să se decidă SĂ DEVINĂ URMAȘI AI LUI HRISTOS, să pășească pe Calea Mântuirii. Aș fi foarte fericit să reușesc acest lucru ! Domnul să mă ajute să nu mă abat de la această direcție pe care am implementat-o de la bun început pe blogul meu ! Domnul să te ajute și pe tine să mergi în acest sens !

    P.S. Singurul lucru pe care l-am făcut (trebuie să recunosc) a fost să-i numesc pe unii (fără să dau nume și fără să atac pe nimeni personal) ”crocodilii” blogosferei evanghelice din România.
    Acestor ”crocodili” (știu ei bine cine sunt, sunt convins că se simt cu musca pe căciulă) le-am spus doar o vorbă dulce : ”vă pupă motănelul !” și le-am făcut cadou un material video destul de concludent pe care am să-l prezint și aici pe blogul tău… 🙂

      1. N-ai pentru ce, cu mare plăcere intru pe blogul tău atunci când am câteva clipe libere și pot !
        Să fiu sincer, câteodată abia reușesc să intru și pe blogul meu ca să verific dacă am comentarii de moderat, să verific statisticile online și (destul de rar) să mai scriu câte ceva… Har și pace !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s