Poezii

 

Imi adun orele intr-o clepsidra

Separ atunci – de acum

Printr-un semn de-intrebare

 

Am avut sufletul gol de iubire

Si Tu ai raspuns

Oferindu-mi speranta, credinta

 

Privesc la Tine de jos in Sus

Sperand la mai mult:

Mai mult din Tine in mine.

 

Ma intreb: oare gresindu-Ti

Ma vei ierta

Vindecandu-mi durerea?

 

Construiesc un zid ce ma doare

Si numai lacrimile mele

Si sangele Tau il pot darama.

 

De ce? De ce sunt atat de slaba?

De ce nu ma pot prinde

Pe vecie de Tine?

 

Mi-e sangele clocot, privirea de foc

Ma acuz si cu spini de venin

Imi inconjur pacatul!

 

Dar nu-mi sunt de folos nicidecum

Caci zidul…

Doar impreuna il putem darama.

 

Azi am fost nimic pentru mine

N-am indraznit sa Te caut

Insa doar Tu esti speranta mea!

 

Franturi de soapte plutesc prin ceata

Si-o voce ma cheama:

Un glas care striga-n pustie…

 

Azi desertul e-n mine, sunt eu

Pustiu inconjurat de ziduri

Dar un ecou imi trezeste fiinta:

 

Esti gata? Fii gata! Ridica-te!

Primeste iertarea prin sange, si mergi

Pregateste calea Domnului Sfant!

 

_______________________________________________________________

M-aşez în miez de noapte rece

Lângă un gând ce-aproape mi te-aduce

Mă strâng încet în jurul lui, tăcută

Neîndraznind să-mi tulbur noaptea mută

M-apasă dorul meu ce-i de tine, mereu

Şi-L caut, murmurând, pe Dumnezeu

Azi este murmur, mâine poate strigăt

Acum e plâns atunci fi-va poate doar geamăt

Te cer, căci te iubesc în clipe de tăcere

Şi-nchid mereu privirea peste a mea durere

Iubesc iubirea-aceasta ce preschimbă iute

Tristeţea-n zbor de pescăruş, şi-mi spune: Du-te!

Şi-atunci alerg la tine, drag copil iubit

În taina mea ştiută de o stea din răsărit

Ţi-aduc în păr fuior de lună argintie

Şi-n palme cules-am roua cea zglobie

Pornit-am împreună pe cărări cu spini

Dar vom ajunge să zburăm printre străini

Chiar de vom fi numai noi doi atunce,

Avem un Dumnezeu, şi-avem o Cruce!

Secretul este simplu, dar eu ţi-l spun oricum

Învaţă să iubeşti, căci restul va fi scrum…

_______________________________________________________________________

Toata stiinta de pe lume
Si toate tainele din cer
Fara iubire ele suna
Precum un clopotel stingher
Iar daca prin credinta
Muta-voi munti si ape
Eu fara dragoste si pace
Nimic nu sunt.
Iar daca multa umilinta,
Si mila am, si chiar cainta
Eu dragoste daca nu am,
Nu sunt nimic
In dragoste…gasesti rabdare
Bunavointa si iertare
Ea nu se lauda si nu huleste
Ea e credinta si nadejde
Si dragostea
Deasupra e intotdeauna
Cand totul se va prabusi,
Si va renaste totul,
Noi altfel vom cunoaste
Si vom simti cu totul
Si vor ramane-acestea trei
Credinta ce ne intareste
Taria ei ce da nadejde
Si dragostea nepieritoare
Ce-i peste toate, cea mai mare.

 

 

 

Anunțuri

20 de gânduri despre „Poezii”

  1. Găsesc multă sensibilitate, aici. Incearca să o laşi liberă, nu te teme de cuvinte. Dacă ştii să fii ca un părinte pentru ele, vor deveni ca şi copiii, în mâna ta. Învaţă-i să vorbească şi să cânte.

  2. Excelent….îmi place cum scrii…trăieşti…..simţi…te încurajez să foloseşti mai des creionul…poate s-a născut un Eminescu……dar incă nu a apărul pe firmament…..

  3. din ciclul:Umbre si lumini

    Nu comentez

    Nu comentez mai mult decat se poate,
    Ascult doar soapta noptii…care noapte
    Veti intreba…e noaptea-aceasta clara
    In care ca pe-o struna de chitara

    O mana delicata scapa…cate-un pic
    Se face si mai noapte si mai frig.
    Creionul straluceste in suport,
    I-i simt prezenta…ma comport

    Ca cel ce scrie cand e inspirat.
    Nu strig si nu ma lamentez,ar fi pacat.

    23 februarie 2008
    Aurel Macelaru-Brasov
    @@ooohay

  4. Au trecut peste mine clipa eterne
    De tacere si zgomot difuz
    Clipe de dor acut, pretentios
    Ce striga-n mine:Timpul e pretios!

    As vrea sa strig, sa zbor acum
    Cu-aripi de frunze tomnatice
    Si sa-ti fur o privire si un sarut
    Dupa ce prima stea a aparut.

    Ti-as sopti murmurand aproape,
    Sa nu trezesc frunzele, vantul,
    Un „te iubesc!” cu ecou de „AGAPE”
    Ce-mi inunda si inima si gandul…

    Si intr-o zi am sa-ti ofer in dar
    Ceva ce-ai asteptat de-o viata…
    Si atunci tu vei putea spune rar:
    „Esti pentru mine zvon de dimineata!”

  5. De tacerea din jurul tau as striga

    Cu speranta facuta funie

    Imprejurul

    Mainilor ridicate in sus.

    De durerea ta as plange

    Si rugaciunea se frange

    Bucati

    Si in cioburi se preface cantarea

    Mi-ai furat si muzica si iubirea

    Dar am sa caut

    Necurmat

    Si eu pentru tine alinul

    Pe care atata il cauti departe

    Si primesti in durere

    Doar o muta si adanca

    Tacere.

    Nu mai intreb

    Inutil

    Cine va deplange a mea neputinta

    Ci caut biruinta deplina

    Necurmat, pentru mine, si tine, si noi…

  6. Dai dovada, pe langa sensibilitate si de multa cultura teologica.
    Prea putine fete am mai intalnit care vorbesc despre Dumnezeu, care il slavesc pe Dumnezeu in versuri mai ales si care se lauda cu Dumnezeu.
    Rasplata iti va fi mare!
    Si…, multumesc pentru spiritul critic!

    Daniel

  7. Multa cultura teologica este mult prea mult spus. In ceea ce priveste vorbirea despre Dumnezeu, asta imi e datoria pe care o implinesc…cu dragoste.

    Multumesc pentru spiritul apreciativ. 🙂 Fii binecuvantat.

  8. Imi plac f mult poeziile tale special cea de jos pe care am puso intr-un array ,scuze nu stiu sa vb in termeni romanesti doar in cei alg

    char[] pozie={„Au trecut peste mine clipa eterne
    De tacere si zgomot difuz
    Clipe de dor acut, pretentios
    Ce striga-n mine:Timpul e pretios! ect…”}

    Imi place f mult ,,nice 😉

  9. Din punct de vedere psihologic … Daca ai scris prima poezie intr-o perioada a vietii cand ai suferit o dejamagire pe plan sentimental, si de atunci totul a luat amploare, sfatul meu este sa ridici capul sa-ti gasesti diverse activitati distractive dar decente ca odata on viata esti tanara …

  10. E cumva undeva pe aici prin scrierile mele ceva care ma califica drept o persoana deprimata? 🙂

    De fapt, prima poezie am scris-o cand eram indragostita, nu dezamagita, insa totusi comentariul dvs, pe langa continutul putin ofensiv, este foarte ciudat formulat.

    Dar, ca sa nu degenerez: imi traiesc viata, ma bucur de fiecare zi oferita de Dumnezeu, si Slava Lui, fac toate astea prin El.

  11. Pace tie! Ma bucur ca am gasit aceste randuri incarcate cu mesaje care dau sens vietii. Ma bucur ca se vorbeste pe limba mea, ca poezia se impleteste cu experientele de viata si se creeaza o armonie pe care doar Dumnezeu o poate ingadui. Fii binecuvantata!

    P.S. Cred ca blogrol-ul meu mai vrea fete 😉 ca in general am gasit baieti care scriu.

  12. Ma afund cu ambele maini
    In muzica de-acum
    Dar si in cea de alta data…

    Prin vantul ce se abate furios
    Asupra orasului personificat
    De zgomote frante si sparte
    Ascult campia cu maci
    Obsedant de rosii, dar
    Un rosu ce curata negrul
    Durerii…
    Iertarii…

    Aplecata pe marginea cerului
    Ascunsa de tei infloriti
    Sta luna, martora sunetului
    Campului
    Macilor inrositi.

    Daca as privi din varful
    Dealului suit cu ardoare
    De sub crucea infipta cu sete
    Din inima durerii traita
    Cu iertare –
    As scoate cuiele infipte, ruginite
    Numai primind
    Sangele ce a colorat macii
    Spalandu-mi greseala, pacatul.

  13. Cand ai tacut
    Mugurii posibilitatilor nenascute
    Au inceput sa se ofileasca
    Ma simt ca in povestea aceea
    Cu trandafirul; ale carui petale
    Cadeau una cate una, cate una
    Si tristetea le privea de dincolo
    De o cupola de sticla.
    Lupta! Dar poate ma lasi
    Sa te ajut si eu acolo unde se sparg
    Cel mai des valurile.

  14. Un gand strapunge fatada
    Neluminata
    A inimii mele si scapa
    In sus.
    Atat de sus incat ma reped dupa el
    Ca sa-i dau aripi…

    Si transformat in rugaciune, gandul
    Zboara spre Tine.

    Ma intreb daca vazandu-l inocent
    Te vei indura de el si-l vei mangaia…

    Ce pret are zbaterea unei inimi
    In amurgul neprihanirii?

    La finalul credintei si al sperantei
    Caut iubirea promisa
    Printre falduri de perdele mov
    Ce nu au existat niciodata.

    Atinge-mi viata ca sa traiesc!
    Si fa mereu gandul meu
    Sa fie rugaciune. Sa fie dragoste promisa
    Oferita mereu pe altare de plumb.

    Aur azi gasesti tot mai rar
    Dar alchimia divina schimba adesea
    Plumbul aripilor moarte
    In aripi de heruvimi de aur.

    Si ispasirea se face mereu tot prin sange
    Curgand infinit de bland peste plumb
    Inimi si vieti atingand
    Rand pe rand, rand pe rand…

    Un gand…strapunge plafonul de nori
    Adunat intr-o doara
    Peste lumea mea minuscula
    Si ajunge la Cerul luminat
    Cu dorinta de a-Ti atinge buricul degetelor
    Pentru a fi transformat in aripi de aur.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s