Imi adun orele intr-o clepsidra
Separ atunci – de acum
Printr-un semn de-intrebare
Am avut sufletul gol de iubire
Si Tu ai raspuns
Oferindu-mi speranta, credinta
Privesc la Tine de jos in Sus
Sperand la mai mult:
Mai mult din Tine in mine.
Ma intreb: oare gresindu-Ti
Ma vei ierta
Vindecandu-mi durerea?
Construiesc un zid ce ma doare
Si numai lacrimile mele
Si sangele Tau il pot darama.
De ce? De ce sunt atat de slaba?
De ce nu ma pot prinde
Pe vecie de Tine?
Mi-e sangele clocot, privirea de foc
Ma acuz si cu spini de venin
Imi inconjur pacatul!
Dar nu-mi sunt de folos nicidecum
Caci zidul…
Doar impreuna il putem darama.
Azi am fost nimic pentru mine
N-am indraznit sa Te caut
Insa doar Tu esti speranta mea!
Franturi de soapte plutesc prin ceata
Si-o voce ma cheama:
Un glas care striga-n pustie…
Azi desertul e-n mine, sunt eu
Pustiu inconjurat de ziduri
Dar un ecou imi trezeste fiinta:
Esti gata? Fii gata! Ridica-te!
Primeste iertarea prin sange, si mergi
Pregateste calea Domnului Sfant!
_______________________________________________________________
M-aşez în miez de noapte rece
Lângă un gând ce-aproape mi te-aduce
Mă strâng încet în jurul lui, tăcută
Neîndraznind să-mi tulbur noaptea mută
M-apasă dorul meu ce-i de tine, mereu
Şi-L caut, murmurând, pe Dumnezeu
Azi este murmur, mâine poate strigăt
Acum e plâns atunci fi-va poate doar geamăt
Te cer, căci te iubesc în clipe de tăcere
Şi-nchid mereu privirea peste a mea durere
Iubesc iubirea-aceasta ce preschimbă iute
Tristeţea-n zbor de pescăruş, şi-mi spune: Du-te!
Şi-atunci alerg la tine, drag copil iubit
În taina mea ştiută de o stea din răsărit
Ţi-aduc în păr fuior de lună argintie
Şi-n palme cules-am roua cea zglobie
Pornit-am împreună pe cărări cu spini
Dar vom ajunge să zburăm printre străini
Chiar de vom fi numai noi doi atunce,
Avem un Dumnezeu, şi-avem o Cruce!
Secretul este simplu, dar eu ţi-l spun oricum
Învaţă să iubeşti, căci restul va fi scrum…
_______________________________________________________________________
Toata stiinta de pe lume
Si toate tainele din cer
Fara iubire ele suna
Precum un clopotel stingher
Iar daca prin credinta
Muta-voi munti si ape
Eu fara dragoste si pace
Nimic nu sunt.
Iar daca multa umilinta,
Si mila am, si chiar cainta
Eu dragoste daca nu am,
Nu sunt nimic
In dragoste…gasesti rabdare
Bunavointa si iertare
Ea nu se lauda si nu huleste
Ea e credinta si nadejde
Si dragostea
Deasupra e intotdeauna
Cand totul se va prabusi,
Si va renaste totul,
Noi altfel vom cunoaste
Si vom simti cu totul
Si vor ramane-acestea trei
Credinta ce ne intareste
Taria ei ce da nadejde
Si dragostea nepieritoare
Ce-i peste toate, cea mai mare.
Trepte 
Găsesc multă sensibilitate, aici. Incearca să o laşi liberă, nu te teme de cuvinte. Dacă ştii să fii ca un părinte pentru ele, vor deveni ca şi copiii, în mâna ta. Învaţă-i să vorbească şi să cânte.
multumesc…ma onoreaza comentariul dvs. si sincer, nu stiu ce as putea raspunde la asa ceva decat…”am sa incerc!”
Excelent….îmi place cum scrii…trăieşti…..simţi…te încurajez să foloseşti mai des creionul…poate s-a născut un Eminescu……dar incă nu a apărul pe firmament…..
din ciclul:Umbre si lumini
Nu comentez
Nu comentez mai mult decat se poate,
Ascult doar soapta noptii…care noapte
Veti intreba…e noaptea-aceasta clara
In care ca pe-o struna de chitara
O mana delicata scapa…cate-un pic
Se face si mai noapte si mai frig.
Creionul straluceste in suport,
I-i simt prezenta…ma comport
Ca cel ce scrie cand e inspirat.
Nu strig si nu ma lamentez,ar fi pacat.
23 februarie 2008
Aurel Macelaru-Brasov
@@ooohay
Au trecut peste mine clipa eterne
De tacere si zgomot difuz
Clipe de dor acut, pretentios
Ce striga-n mine:Timpul e pretios!
As vrea sa strig, sa zbor acum
Cu-aripi de frunze tomnatice
Si sa-ti fur o privire si un sarut
Dupa ce prima stea a aparut.
Ti-as sopti murmurand aproape,
Sa nu trezesc frunzele, vantul,
Un „te iubesc!” cu ecou de „AGAPE”
Ce-mi inunda si inima si gandul…
Si intr-o zi am sa-ti ofer in dar
Ceva ce-ai asteptat de-o viata…
Si atunci tu vei putea spune rar:
„Esti pentru mine zvon de dimineata!”
De tacerea din jurul tau as striga
Cu speranta facuta funie
Imprejurul
Mainilor ridicate in sus.
De durerea ta as plange
Si rugaciunea se frange
Bucati
Si in cioburi se preface cantarea
Mi-ai furat si muzica si iubirea
Dar am sa caut
Necurmat
Si eu pentru tine alinul
Pe care atata il cauti departe
Si primesti in durere
Doar o muta si adanca
Tacere.
Nu mai intreb
Inutil
Cine va deplange a mea neputinta
Ci caut biruinta deplina
Necurmat, pentru mine, si tine, si noi…
Dai dovada, pe langa sensibilitate si de multa cultura teologica.
Prea putine fete am mai intalnit care vorbesc despre Dumnezeu, care il slavesc pe Dumnezeu in versuri mai ales si care se lauda cu Dumnezeu.
Rasplata iti va fi mare!
Si…, multumesc pentru spiritul critic!
Daniel
Multa cultura teologica este mult prea mult spus. In ceea ce priveste vorbirea despre Dumnezeu, asta imi e datoria pe care o implinesc…cu dragoste.
Multumesc pentru spiritul apreciativ. 🙂 Fii binecuvantat.
Imi plac f mult poeziile tale special cea de jos pe care am puso intr-un array ,scuze nu stiu sa vb in termeni romanesti doar in cei alg
char[] pozie={„Au trecut peste mine clipa eterne
De tacere si zgomot difuz
Clipe de dor acut, pretentios
Ce striga-n mine:Timpul e pretios! ect…”}
Imi place f mult ,,nice 😉
Multumesc frumos. 🙂 Apreciez sinceritatea si amabilitatea.
Din punct de vedere psihologic … Daca ai scris prima poezie intr-o perioada a vietii cand ai suferit o dejamagire pe plan sentimental, si de atunci totul a luat amploare, sfatul meu este sa ridici capul sa-ti gasesti diverse activitati distractive dar decente ca odata on viata esti tanara …
E cumva undeva pe aici prin scrierile mele ceva care ma califica drept o persoana deprimata? 🙂
De fapt, prima poezie am scris-o cand eram indragostita, nu dezamagita, insa totusi comentariul dvs, pe langa continutul putin ofensiv, este foarte ciudat formulat.
Dar, ca sa nu degenerez: imi traiesc viata, ma bucur de fiecare zi oferita de Dumnezeu, si Slava Lui, fac toate astea prin El.
Pace tie! Ma bucur ca am gasit aceste randuri incarcate cu mesaje care dau sens vietii. Ma bucur ca se vorbeste pe limba mea, ca poezia se impleteste cu experientele de viata si se creeaza o armonie pe care doar Dumnezeu o poate ingadui. Fii binecuvantata!
P.S. Cred ca blogrol-ul meu mai vrea fete 😉 ca in general am gasit baieti care scriu.
„Învaţă să iubeşti, căci restul va fi scrum…” un vers superb.
Si eu scriu versuri… viziteaza-ma pe blog laq categoria „poezii”
Ma afund cu ambele maini
In muzica de-acum
Dar si in cea de alta data…
Prin vantul ce se abate furios
Asupra orasului personificat
De zgomote frante si sparte
Ascult campia cu maci
Obsedant de rosii, dar
Un rosu ce curata negrul
Durerii…
Iertarii…
Aplecata pe marginea cerului
Ascunsa de tei infloriti
Sta luna, martora sunetului
Campului
Macilor inrositi.
Daca as privi din varful
Dealului suit cu ardoare
De sub crucea infipta cu sete
Din inima durerii traita
Cu iertare –
As scoate cuiele infipte, ruginite
Numai primind
Sangele ce a colorat macii
Spalandu-mi greseala, pacatul.
Cand ai tacut
Mugurii posibilitatilor nenascute
Au inceput sa se ofileasca
Ma simt ca in povestea aceea
Cu trandafirul; ale carui petale
Cadeau una cate una, cate una
Si tristetea le privea de dincolo
De o cupola de sticla.
Lupta! Dar poate ma lasi
Sa te ajut si eu acolo unde se sparg
Cel mai des valurile.
Frumos …
Multumesc. 🙂
Un gand strapunge fatada
Neluminata
A inimii mele si scapa
In sus.
Atat de sus incat ma reped dupa el
Ca sa-i dau aripi…
Si transformat in rugaciune, gandul
Zboara spre Tine.
Ma intreb daca vazandu-l inocent
Te vei indura de el si-l vei mangaia…
Ce pret are zbaterea unei inimi
In amurgul neprihanirii?
La finalul credintei si al sperantei
Caut iubirea promisa
Printre falduri de perdele mov
Ce nu au existat niciodata.
Atinge-mi viata ca sa traiesc!
Si fa mereu gandul meu
Sa fie rugaciune. Sa fie dragoste promisa
Oferita mereu pe altare de plumb.
Aur azi gasesti tot mai rar
Dar alchimia divina schimba adesea
Plumbul aripilor moarte
In aripi de heruvimi de aur.
Si ispasirea se face mereu tot prin sange
Curgand infinit de bland peste plumb
Inimi si vieti atingand
Rand pe rand, rand pe rand…
Un gand…strapunge plafonul de nori
Adunat intr-o doara
Peste lumea mea minuscula
Si ajunge la Cerul luminat
Cu dorinta de a-Ti atinge buricul degetelor
Pentru a fi transformat in aripi de aur.